În căutarea gloriei, la Trofeul "Micii Tenismeni"

Partidele au debutat sâmbătă, dar ploaia a pus destule piedici organizatorilor, chiar şi la finalul zilei de duminică. Dat fiind numărul mare de sportivi înscrişi, peste 80, la unele categorii de vârstă s-au jucat meciuri eliminatorii pentru dreptul de a evolua pe tablourile principale. Arbitrul delegat de FRT, Emilian Tomegea, cu calmul şi siguranţa profesionistă dovedite de atâtea ori, a ştiut să facă pace în litigiile care s-au mai ivit pe teren. Deşi n-au fost multe, cel puţin la categoriile de vârstă mai mici, au fost destul de aprinse, judecând după lacrimile şi nervii care mai scăpau de sub control la mingi ratate, chiar dacă nu erau decisive. Ieri încă se mai juca pe toate terenurile de la baza sportivă de pe strada Barajului, unde la unele categorii se ajunsese la închiderea ediţiei în faza semifinalelor şi finalelor. Turneul se va încheia astăzi.
Semifinale la 10 şi 12 ani băieţi
În primul sfert de finală la categoria 10 ani, a avut câştig de cauză Vîlceanu, învingătorul lui Ilie cu 6-1, 6-3 şi urma să primească replica din partea lui Bădiţă, cel care câştigase la Măniţă cu un dublu 6-1. Pe cealaltă parte a tabloului, Dinescu a avut de tras din greu în meciul contra lui Dumitru, pe care l-a învins până la urmă cu 3-6, 6-4, 6-3. Acesta urma să-l întâlnească în cea de-a doua semifinală pe Duţă, care câştigase la Nuţă cu 6-1, 6-4.
Similar, la categoria 12 ani, Dobre, învingătorul lui Turcu (6-2, 6-0), avea să primească replica în prima semifinală din partea lui Brînduşi, care câştigase la Cossa cu 6-4, 6-2. Predoi, învingătorul lui Ilinca (6-1, 6-1), trebuia să-l înfrunte pe Dumitru, învingătorul lui Pătraşcu, scor 7-6(3), 6-4, pentru a intra în finală.
Fetele - şah în grupe
La 10 ani s-a alcătuit o grupă din Eva Ionescu, Daria Gligor, Ana Maria Oană şi Ştefania Simion, care urmau să înceapă jocurile ieri - fiecare cu fiecare - clasamentul final fiind dat de punctele şi setaverajurile reuşite. Grupa de la 12 ani s-a compus din Ioana Ştefan (care o învinsese deja pe Amalia Paflea cu un dublu 6-3), Alicia Anghel, câştigătoare la Alesia Voicu (6-3, 6-1) şi urmau să se desfăşoare şi celelalte meciuri. La 14 ani fete se înregistraseră până la închiderea ediţiei următoarele rezultate: Gabriela Diana Ion o învinsese pe Ştefania Tudose cu 6-1, 6-1 şi pe Rebecca Costea cu 6-0, 6-1. Pe aceleaşi jucătoare perdante în primul tur le învinsese şi Vanessa Săndulescu cu 6-2, 6-2, respectiv 6-4, 4-6, 6-2. Surpriza a venit de la Ana Gavrilescu, care-şi adjudecase meciul cu Ştefania Tudose cu scorul de 6-4, 6-1, dar pierduse apoi la Rebecca Costea cu 1-6, 0-6!!!
Tudor Muşoiu - învingător la 14 ani!
Câştigătorul patrulaterului la această categorie de vârstă a fost Tudor Muşoiu, cel care a câştigat pe linie la ceilalţi trei, după cum urmează: 6-2, 6-1 cu Mihai Pleantă, un dublu 6-0 cu Alexandru Catrinescu şi un dublu 6-1 cu Rareş Curea. Pe locul doi s-a clasat Mihai Pleantă, învingător cu 6-4, 6-2 la Alexandru Catrinescu şi 7-5, 6-1 cu Rareş Curea. Clasamentul final urma să se stabilească după ce avea să se joace ultimul meci, cel dintre Mihai Pleantă şi Alexandru Catrinescu.
Lupte grele la 16 ani, fete şi la băieţi
La această categorie de vârstă, grupa a fost alcătuită din 5 competitoare, care nu s-au menajat niciun moment. Alexandra Maria Lupu, favorita 1, s-a impus în partidele contra Daianei Nicola Soare (6-0, 6-3) şi Sofiei Mihăilă (6-1, 6-3), iar favorita 2, Rebeca Tudose, n-a avut vreo milă faţă de aceeaşi Daiana Nicola Soare (6-0, 6-0) şi de Raluca Moise (6-1, 6-1). Sofia Mihăilă şi-a oblojit cumva orgoliul rănit cu Raluca Moise, mai slab cotată, pe care a bătut-o cu 6-2, 6-3. Clasamentul final urma să fie dat de disputarea ultimelor meciuri.
La aceeaşi categorie de vârstă, băieţii au alcătuit un patrulater, în care au fost înregistrate rezultate surprinzătoare. Favoritul 1, Mihai Ciungu, s-a impus în faţa favoritului 4, Andrei Ciobanu, cu 6-3, 6-2, iar favoritul 3, Teodor Gibescu, în faţa favoritului 2, Dragoş Oană, cu un dublu 6-2. Şi aici câştigătorul era greu de anticipat...
Probele de dublu
S-au jucat tot în sistem grupe la toate cele trei probe. La 10 ani fete, perechea Florea/Ionescu debutase cu o victorie la Boian/Holdiş (6-0, 6-0), la fel ca şi Oană/Gligor (6-1, 6-3) cu Nagy/Ogrezeanu. Băieţii de la această categorie înregistraseră rezultatele: Vîlceanu/Duţă vs. Stanciu/Prodan 6-0, 6-3 şi Maniţă/Dinescu vs. Nuţă/Bădiţă 6-2, 6-4. La dublu mixt, 12 ani, favoriţii 1, Ancuţa/Ştefan, nu jucaseră încă. În cealaltă partidă, Dumitru/Voicu se impuseseră în faţa lui Cossa/Paflea cu scorul de 6-2, 7-5.
Clasamentul la sală
După cum v-am informat deja, organizatorii au oferit sportivilor începători, nelegitimaţi, o competiţie disputată în sală. Clasamentul final a fost următorul: 1. Robert Din; 2. Rareş Avramescu; 3. semifinaliştii Rareş Stan şi Emilian Cucu. Toţi au primit medalii şi produse din partea sponsorului competiţiei, Dr. Oetker, ca şi cei legitimaţi - ne-a informat directorul turneului, prof. Gheorghe Borţan. Vom reveni cu rezultatele finale.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
