Vis parizian
În aceste momente, în care toată lumea tenisului mondial stă cu ochii pe prestigioasa competiție de la Roland Garros, unde “armada tricoloră” va încerca să dea lovitura în acest an, în turneul feminin, George Cosac face o dezvăluire care ne obligă să privim cu încredere nu doar viitorul apropiat, mărginit la două săptămâni de concurs, ci și pe cel îndepărtat, caracterizat prin ani de muncă, pentru tinerii sportivi. Conducătorul tenisului românesc a declarat, și optimismul său nu părea exagerat, că „peste câțiva ani îi vom vedea să joace la Roland Garros pe copiii de la Dr. Oetker Junior Trophy”. Într-un interviu oferit cunoscutului jurnalist Mihai Igiroșanu, fin cunoscător al tenisului și colaborator tot mai apropiat al Smart Corporation Group, Cosac a deconspirat acest vis al său, legat de evenimentul de la Paris! Nu ne rămâne decât să lăudam curajul de care dovadă, așteptând, peste ani, și confirmarea, care nu va fi însă posibilă fără sprijinul continuu al Dr. Oetker, cel care clădește, de fapt, încă de pe acum, viitorul micilor sportivi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
