EXCLUSIVITATE - Spadasina Ana Maria Brânză-Popescu: "Voi reveni pe planşă în octombrie, ca un nou-născut!"

# "La Tallin nu voi avea alt obiectiv decât să mă testez"
# "Nu mă gândesc deocamdată la retragere: scrima e viaţa mea!"
# "La Curtea de Argeş sunt ca acasă, căci mama soţului meu e de la Valea Iaşului!"

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Scrimă a câştigat sâmbătă ediţia din acest an a PRESS CUP, la feminin. Înainte de a intra pe terenul de zgură, a acceptat să purtăm o scurtă discuţie, fără mască şi arme, şi chiar fără rachete. În cursul acesteia am aflat lucruri destul de interesante. Ana Maria Brânză, ca toţi marii campioni de legendă, este o fire deschisă, comunicativă şi te poate cuceri prin sinceritatea pe care o pune în dialogul direct. Câteva repere biografice sunt absolut necesare pentru cei mai puţin familiarizaţi cu sportul acesta nobil, practicat de această demnă urmaşă a lui d'Artagnan: vicecampioană olimpică la Beijing 2008; campioană olimpică împreună cu echipa la Rio 2016, de două ori campioană mondială cu echipa naţională în 2010 şi 2011; de şapte ori campioană europeană (2013 - individual) şi 2006, 2008, 2009, 2011, 2014 şi 2015 (cu echipa); 14 turnee de Cupă Mondială câştigate; deţine titlul de cea mai bună spadasină a lumii în 2007-2008, 2008-2009 şi 2012-2013, fiind egala legendarei franţuzoaice Laura Flessel-Kolovic. 

"E cumplit de greu să stai pe margine..."

- Ultima accidentare, fără îndoială, a fost pentru dvs, un moment de cumpănă. Fanii chiar s-au întrebat dacă veţi avea puterea de a reveni pe planşă...

- Acum sunt în revenire după accidentarea suferită la gleznă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016. Eu ardeam de nerăbdare să mă întorc în competiţii, dar nu mi-a permis regulamentul să revin mai devreme. 

- Cum v-aţi simţit pe margine, când colegele luptau pe planşă?

- E cumplit de greu să stai pe margine... La Campionatele Naţionale mi-am susţinut de acolo colegele şi am suferit când erau în dificultate. Pur şi simplu suferi când eşti afară şi ştii că nu acolo este locul tău!

- Când veţi reveni în activitate?

- Sper ca la sfârşitul lui octombrie să fiu OK, pentru a putea participa la prima etapă a Cupei Mondiale, programată la Tallin, în Estonia. Acolo voi fi fără obiectiv. Pentru mine va fi un test al meu cu mine însumi, pariul meu cu mine, dacă vreţi... N-am avut o pauză atât de lungă în toată cariera mea.

- Aveţi impresia că s-au schimbat unele lucruri în acest timp?

- Desigur: s-au schimbat persoane, au apărut figuri noi... Spuneam că la Tallin nu voi avea obiectiv, nu va conta antrenorul sau federaţia. Va trebui să văd dacă mai sunt capabilă să merg mai departe în deplinătatea forţelor. Abia apoi voi putea să mă gândesc la Campionate Europene sau la Mondiale... Şi pentru că tot am pomenit despre schimbări, iată una care mă priveşte direct: în ultimii zece ani am fost mereu între primele 16 sportive din clasamentele mondiale ale sportului meu! Asta mă excepta de la lupta în preliminarii. Acum, după atâta absenţă, nu mai sunt scutită, căci sunt în afara acelui clasament şi trebuie s-o iau de la zero. De aceea spuneam că trebuie să mă testez şi că nu-mi fixez obiective. 

- Mai direct spus, cum vă simţiţi acum?

- Ca un nou-născut, o iau de la zero, cum v-am spus!

Obiectiv: medalie la J.O. de la Tokyo, în 2020

- Dacă totul va ieşi bine cu acel test, care ar fi obiectivul pe termen mediu şi lung?

- În cazul în care voi fi sănătoasă şi voi reveni la forma care m-a consacrat, obiectivul meu este să mă întorc de la J.O. de la Tokyo cu medalie. Pentru asta mă pregătesc cu mare atenţie, inclusiv cu psihologul meu, pentru că trebuie să fiu tare din toate punctele de vedere.

- Soţul vă ajută în acest sens?

- Foarte mult! Pavel este omul-echilibru, căci ştie să mă sprijine în momentele dificile, dar trec peste cele de dezamăgire destul de uşor, simţindu-l alături. El îmi dă calm, siguranţă şi încredere în forţele mele!

- După ce am discutat despre varianta bună, haideţi să vedem ce s-ar întâmpla în cea rea, când aţi pica testul de la Tallin şi apoi şi altele...

- O variantă rea ar fi să petrec un sezon pe lângă podium. Atunci aş începe să mă gândesc serios la retragere, deşi nu-mi place deloc, pentru că scrima e viaţa mea!

- După retragere - fie să vină cât mai târziu - luaţi în calcul cariera de antrenor sau de scouter?

- Nu cred că am talent pentru antrenorat... Aş vrea să fac ceva pentru foştii sportivi care se retrag şi parcă nu-şi mai găsesc locul în societate. Pe ei aş vrea să-i ajut să-şi descopere un scop în viaţă şi forţa de a şi-l îndeplini. 

- Se ştie că la retragere destui sportivi trăiesc adevărate drame, unii chiar capotează şi se pierd în sărăcie şi mizerie...

- Haideţi să fim serioşi: cât timp sunt în activitate şi sunt trataţi ca nişte staruri, sunt şi plătiţi destul de bine. Eu nu susţin ideea că statul trebuie să se îngrijească de toţi întreaga viaţă. Oricine ajunge sus ajutat de oameni şi are datoria să întoarcă şi el ceva, nu credeţi?... Viaţa de sportiv se cam sfârşeşte după vârsta de 30 ani, mai ales dacă n-ai ştiut să te păstrezi. 

"Sunt legată sufleteşte de Curtea de Argeş..."

- Ce legătură are scrima cu tenisul?

- Haideţi să vă spun un secret: eu am început cu tenisul. Din păcate, din întreaga grupă de zece fete, eram singura stângace şi poate cea mai neastâmpărată! Antrenorul, destul de exigent, mă pedepsea trimiţându-mă să dau cu mingea la perete. M-am plictisit repede şi după câteva luni de zile, pe la vârsta de 9 ani, m-am retras de la tenis. Am încercat şi alte sporturi, până mi-am găsit calea şi am rămas la scrimă, unde m-am descurcat binişor...

- La Curtea de Argeş, pentru a câta oară aţi ajuns? 

- Oh, mi-e imposibil să spun cu exactitate... Mi-aduc aminte că în timpul şcolii generale, profesorii noştri aveau două destinaţii preferate pentru excursii: Mănăstirea Argeşului sau Muzeul "Antipa", atunci când timpul era nefavorabil călătoriilor mai lungi! În ultimul timp, vin frecvent cu soţul la Curtea de Argeş. Motivul e simplu: mama lui, soacra mea, locuieşte la Valea Iaşului!

- S-ar putea spune că aici sunteţi ca acasă...

- Da, mă simt acasă ca şi la Bucureşti sau la Craiova, dar şi în oricare alt loc din România! Şi eu cred că aşa ar trebui să se simtă orice român în ţara lui - ACASĂ!

 Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!