Juventus Bucureşti şi Sepsi Sf. Gheorghe au promovat în Liga I
# UTA Bătrâna Doamnă va merge la baraj cu ACS Poli Timişoara
Zilele trecute s-a desfăşurat etapa a 38-a a Ligii a II-a, ultima din acest sezon competiţional. Cu nu mai puţin de 4 echipe excluse sau retrase din competiţie, programul competiţional a fost dat peste cap serios. Astfel, de retrogradat în eşalonul al treilea al fotbalului românesc a rămas doar Metalul Reşiţa, echipă care se poate întoarce în competiţie dacă nu vor exista doritori care să se înscrie în ediţia următoare de campionat. De asemenea, din Liga a III-a au promovat următoarele echipe: Ştiinţa Miroslava (Seria I), Metaloglobus Bucureşti (Seria a II-a), SCM Piteşti (Seria a III-a, argeşenii reuşind performanţa de a rămâne neînvinşi tot campionatul), Ripensia Timişoara (Seria a IV-a) şi AFC Hermannstadt (Seria a V-a). Din păcate, Argeşul rămâne fără reprezentantă încă un sezon pe prima scenă fotbalistică a ţării: Mioveniul a capotat lamentabil în ultimele etape şi a terminat sezonul pe locul al patrulea. În aceste condiţii, ne întrebăm retoric ce rost a avut schimbarea lui Alexandru Pelici în plin sezon competiţional cu directorul tehnic Florin Marin? Nu de alta, dar rezultatul a fost acelaşi, ratarea obiectivului fixat de conducere.
În cele ce urmează, vă prezentăm rezultatele ultimei etape şi clasamentul final al sezonului 2016-2017: Olimpia Satu Mare - Dacia Unirea Brăila 7-0; Juventus Bucureşti - Metalul Reşiţa 3-0; Academica Clinceni - CS Baloteşti 1-1; Dunărea Călăraşi - Foresta Suceava 3-0; CS Afumaţi - FC Braşov 2-1; UTA Bătrâna Doamnă - Chindia Târgovişte 2-2; Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CS Mioveni 1-1. ASU Politehnica Timişoara şi Luceafărul Oradea au stat. Clasament: 1. Juventus Bucureşti 84 p; 2. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 71 p; 3. UTA Bătrâna Doamnă 66 p; 4. CS Mioveni 59 p; 5. Chindia Târgovişte 58 p; 6. FC Braşov 56 p; 7. Dunărea Călăraşi 56 p; 8. CS Afumaţi 56 p; 9. Olimpia Satu Mare 54 p; 10. Luceafărul Oradea 47 p; 11. Dacia Unirea Brăila 46 p; 12. Foresta Suceava 41 p; 13. CS Baloteşti 40 p; 14. Academica Clinceni 39 p; 15. ASU Politehnica Timişoara 38 p; 16. Metalul Reşiţa 21 p; 17. CSM Râmnicu Vâlcea 18 p; 18. Unirea Tărlungeni 1 p; 19. ACS Berceni 0 p; 20. Şoimii Pâncota -4 p.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
