Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 09:04

România şi-a respectat blazonul: a învins Austria şi în deplasare cu 33-24 şi va merge la Mondialul din Germania!

Selecţionata feminină condusă de către spaniolul Ambrosio Martin a evoluat mult mai bine la Stockerau decât de la Oradea, săptămâna trecută. În Bihor, fetele noastre au avut reale dificultăţi cu ambiţioasa formaţie antrenată de Herbert Muller, care s-a născut la Timişoara, a jucat acolo şi apoi, peste timp, a antrenat formaţii româneşti, cunoscând foarte bine handbalul nostru. Victoria din primul meci al calificării, obţinută cu scorul de 34-29, a fost destul de chinuită şi oferea destule motive de îngrijorare staff-ului nostru. Şi s-au dovedit a fi justificate, cel puţin în primele 40 minute ale partidei retur. Austriecele au evoluat cu mult curaj, blocând-o încă o dată pe Cristina Neagu prin Frey, care i-a făcut marcaj la sânge, dar dovedindu-se destul de eficiente şi în atac, pentru că au ştiut să profite de slăbiciunile din apărarea noastră, destul de inexactă în prima repriză, în ciuda formei deosebite arătate de portarul Denisa Dedu. Perianu i-a preluat multe dintre sarcini Cristinei şi, cu ajutorul lui Udriştoiu, Pintea şi Elisei au ţinut aproape de austriecele care ne-au condus şi cu 2 goluri, graţie excelentei prestaţii a portarului Blazek. După min. 40, apărarea şi-a luat rolul în serios şi a început să funcţioneze şi contraatacul, astfel că echipa noastră a sufocat apărarea austriacă. Scorul a crescut îngrijorător pentru Herbert Muller, care a fost lipsit de 5 titulare şi a trebuit să se împace cu ideea că n-avea cum să se califice în faţa deţinătoarei bronzului mondial, care avea în componenţă şi cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu. Yulia Dumanska, înlocuitoarea Denisei Dedu în poarta noastră, a evoluat şi ea foarte bine şi scorul de 33-24 în favoarea României a fost - până la urmă - destul de blând pentru adversare. Echipa noastră s-a calificat la Mondialul care se va desfăşura între 1 şi 17 decembrie, fiind singura din lume care n-a lipsit la vreuna din cele 23 ediţii organizate până în prezent! Dintre marcatoare merită să fie amintite Kovacs 7, Huber şi Bosch (câte 3), Goricanec şi Dedic (câte 2), Bauer şi Logvin (câte 1 gol) - pentru Austria, respectiv  Neagu (8), Udriştoiu, Perianu şi Valentina Ardean-Elisei (câte 5), Tomescu (3), Pintea şi Ilie (câte 2), Laslo, Dincă şi Zamfirescu (câte 1 gol). O calificare meritată, dar Ambrosio Martin ştie că o schimbare de generaţii presupune o muncă imensă pentru crearea unei noi naţionale de handbal performante. Şi, cu siguranţă, ştie ce să facă!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It