Dan Manu, în inspecţie la Budeasa
În perioada 27-30 iulie, Complexul Naţional Sportiv Bascov-Budeasa va reuni în competiţia de nivel mondial de kaiac canoe peste 1.600 de sportivi, din 93 de ţări, la acest eveniment Consiliul Judeţean Argeş fiind partener. Vineri, preşedintele Dan Manu şi vicepreşedintele Ion Mînzînă au verificat stadiul lucrărilor premergătoare desfăşurării Campionatului Mondial de Kaiac Canoe pentru Juniori. Astfel, împreună cu primarii comunelor Bascov şi Budeasa, Gheorghe Stancu şi Nicolae Rachieru, cu reprezentantul Poliţiei Rutiere şi cu managerul Regiei de Drumuri Judeţene Argeş, au fost trecute în revistă lucrările la căile de acces la baza nautică, starea drumurilor, marcajele, precum şi gradul de vizibilitate la trecerea la nivel cu calea ferată din zonă. În această perioadă, drumul care face legătura dintre DN 7C Piteşti-Curtea de Argeş şi Complexul Naţional Sportiv Bascov-Budeasa a fost asfaltat şi lărgit, iar în zona porţilor de acces la pistele bazei nautice a fost amenajată o parcare, astfel încât traficul în zonă să nu fie blocat.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
