ITF VITALITY OPEN TOUR 15.000 $ - Mihaela Testiban a dat startul ediţiei a IV-a!

Momentul s-a consumat sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 09.00, la baza sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş. Atunci, cel mai bun arbitru român, printr-un scurt speech, a declarat oficial, în aplauzele asistenţei, deschiderea turneului rezervat seniorilor şi a urat mult succes competitorilor şi arbitrilor care vor oficia. Vremea a fost destul de plăcută, iar adierile de vânt au pus în dificultate umbrelele, potolind cât de cât canicula. N-a existat nici umbră de ameninţare a ploii, astfel că meciurile de calificare pe tabloul principal de 32 s-au putut desfăşura conform programului. Lista celor angrenaţi în veritabila bătălie pentru cele 8 puse la bătaie este destul de mare şi va avea deznodământul abia luni. De marţi vor începe - exact ca la ITF INEDIT OPEN TOUR - partidele de pe tabloul principal atât în proba de simplu, cât şi la dublu.
Lista arbitrilor
Supervizorul delegat de FRT, Mihaela Testiban, o veche şi dragă prietenă a argeşenilor şi a echipei care se ocupă de organizare şi este condusă de prof. Gheorghe Borţan, va fi ajutată să împartă dreptatea în eventualele litigii dintre jucători de alţi 5 colegi. Este vorba despre Elek Benedek, Sergiu Vladu, Paul Stoicescu, Andrei Bardan şi francezul Adrien Moulenne.
Horansky, Frunză şi Ungur - absenţi
Faţă de confirmările date până în data de 10 iunie, au intervenit modificări, în sensul unor retrageri. Astfel, câştigătorul primei ediţii, cea din 2014, slovacul Filip Horansky, nu se mai regăseşte pe tabloul principal. Mult-aşteptatul Adrian Ungur, component al selecţionatei de Cupa Davis, nu va ajunge la Curtea de Argeş. La fel şi alţi protagonişti ai trecutelor ediţii, cum ar fi compatriotul Nicolae Frunză, Geoffrey Blancaneaux sau olandezul Colin Van Deem. Vom avea însă plăcerea de a-i revedea pe alţii, după cum reiese din lista celor 24 sportivi deja acceptaţi pe tabloul principal: 1) Aleksandar Lazov (BUL); 2) Peter Nagy (HUN); 3) Claudio Fortuna (ITA); 4) Cristian Rodriguez (COL); 5) Thomas Statzberger (AUT); 6) Cristoph Negritu (GER); 7) Dragoş Nicolae Madaras (SWE); 8) Sebastien Boltz (FRA); 9) Bogdan Borza (ROU); 10) Vasile Antonescu (ROU); 11) Andrei Ştefan Apostol (ROU); 12) Mircea Alexandru Jecan (ROU); 13) Michiel De Krom (NED); 14) Ricardo Maiga (SUI); 15) Nicolo Turchetti (ITA); 16) George Botezan (ROU); 17) Dragoş Constantin Ignat (ROU); 18) Marc Dijkhuizen (NED); 19) Aaron Addison (AUS); 20) Sergiu Ioan Bucur (ROU); 21) Daniel Cozma (ROU); 22) Filip Cristian Jianu (ROU); 23) Matei Adrian Georgescu (ROU); 24) Vlad Andrei Dumitru (ROU). De reţinut: ultimii 4 au primit wild carduri!
Ei merg mai departe în calificări
Primii patru favoriţi din faza calificărilor, respectiv - în ordine - Răzvan Bobleagă, Călin Manda, A. Manole şi francezul Luka Pavlovic au avut liber sâmbătă şi urmau să "intre în pâine" în ziua următoare. Partidele primei zile au fost destul de interesante şi ca rezultate şi n-au fost scutite nici de surprize. Astfel, Ştefan Cristian Moldovan şi-a câştigat dreptul de a merge mai departe după ce câştigase cu 6-1 primul set şi conducea cu 1-0 în cel secund în faţa lui George David Ilie, care a fost silit să se retragă la începutul setului secund din cauza recidivei unei accidentări mai vechi la muşchii abdominali. De altfel, n-a fost singurul abandon din această primă rundă. Ioan Luca Vidan a beneficiat şi el de retragerea lui Sergiu Darie Medeşan, la scorul de 5-1, în primul set, ca şi Cristian Florentin Voinea, al cărui adversar, Daniel Marian Vasile, a abandonat după ce era condus cu 6-3 şi 3-1 în decisiv. Iulian Mihai Crişan Zara a trecut cu 6-1, 7-5 de Tudor Diaconu, iar George Luca Tatomir cu 6-1, 6-3 de Cezar Cătălin Chicosu. Vasile-Alexandru Ghilea a produs surpriza eliminându-l pe favoritul 14, compatriotul Vladimir Filip, pe care l-a învins cu un dublu 6-1.
Alte rezultatele înregistrate în prima rundă: Petru Octavian Berdilă - Ethan Tulliani 2-6, 7-5, 6-3 (meci frumos, spectaculos, disputat cu mare ambiţie); Nicholas David Ionel - Alexandru Cristian Bodnariuk 6-4, 7-6(5); Bogdan Pavel - Eduard Vlăsceanu 6-3, 6-0; Gabriel Roveri Sidney (BRA) - Valentin Popescu 6-1, 6-4; Teodor Giuscă - Arthur Schmidt (AUT) 6-3, 6-3; Cezar Creţu - Vincenţiu Andrei Niculescu 6-3, 6-1; Răzvan Marius Codescu - Dan Marius Tomescu 6-2, 6-2; Andi Jianu l-a scos din cursă pe italianul Giacomo de Carlo, după probabil cea mai frumoasă partidă din această rundă, cu răsturnări de scor şi cu lovituri frumoase, care au fost răsplătite cu aplauze de către asistenţă, scor final 6-3, 5-7, 6-1; Vladislav Melnic - Ioan Gheorghe Pavel Iliescu 6-3, 6-0; Neven Krivokuca (CRO) - Laurenţiu Mandocescu 6-1, 6-0; Eugen Durnescu - Ramon Alecsander Şerban 6-3, 6-2; Arthur Serafim - Mihai Alexandru Veiasiu 6-2, 6-1; Valentin Vanţă - William Emanuel Birău 6-2, 6-1; Alejo Vilaro (ARG) - Radu Dimitrie Hristache Zgondea 6-0, 6-0 (cea mai clară victorie din prima zi a calificărilor); Mădălin Ivan - Josh Slan (CAN) 6-1, 6-1; Vlad Protopopescu - Maxim Bulat (MDA) 6-0, 6-1; Gabriel Pascotto Tumasonis (BRA) - Alexandru Ionel Stroe 7-5, 6-4; Cosmin Onţică - George Iulian Dina 6-0, 6-2; Bogdan Ionuţ Apostol - Kooros Ghasemi (CAN) 6-0, 6-2; David Pata - Robert Beer (CAN) 6-2, 6-0; Dietrich Dernowski (GER) - Ioan Dan Abrudan 6-2, 6-0. În sfârşit, Vlad Corneliu Pop a depus eforturi considerabile pentru a-l elimina pe brazilianul Joao Vitor Cieri de Moura în trei seturi, cu scorul de 7-6(5), 0-6, 6-2.
Învingătorii au mers mai departe şi şi-au jucat şansele, luptând cu canicula şi cu adversarii. După prima zi, cei trei canadieni - care au făcut act de prezenţă - au scăpat de chin şi pot descoperi deliciile culinare oferite de mititeii noştri, cu care-i îmbiau colegi de competiţie români sâmbătă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
