Panţurescu şi Păunescu - în tribună la amicalul dintre Basarabi şi FC Argeş
# Va sprijini municipalitatea anul viitor echipa de fotbal a oraşului?...
Sâmbătă dimineaţa, Stadionul Municipal a găzduit o partidă amicală în care echipa locală, din Liga a IV-a, a primit replica din partea proaspăt promovatei în liga secundă, SCM Piteşti. Recent, aceasta a preluat denumirea de FC Argeş, după ce a legislativul din oraşul capitală a judeţului Argeş a împuternicit primăria să cumpere prin licitaţie de la lichidatorul judiciar numele şi palmaresul formaţiei în care a făcut istorie legendarul Nicolae Dobrin, dublă campioană naţională înainte de 1989. SCM Piteşti, sub conducerea lui Nicolae Dică, fost component al FC Argeş şi jucător de bază la Steaua, unde a ajuns acum antrenor, a promovat cu mult înainte de încheierea campionatului în liga secundă. Echipa va evolua în sezonul viitor sub numele FC Argeş, încercând să revină pe prima scenă a fotbalului nostru şi să reia şirul performanţelor trecutului, când făcea istorie şi pe scena cupelor europene. Noul antrenor este Iordan Eftimie, tehnician cu vechi state de servicii în fotbalul argeşean, remarcat mai ales prin rezultatele obţinute la echipa din Mioveni, cu care în campionatul viitor FC Argeş va lupta pentru promovare.

Basarabi Curtea de Argeş a fost lansată anul trecut de către Octavian Tiriachiu şi nu s-a bazat pe sume de bani, ci mai mult pe prietenia dintre componenţi şi pe ambiţia comună ca Oraşul Regal să nu fie mai prejos decât comunele din jur. Foarte adevărat, unii oameni de afaceri locali au sprijinit echipa cu ceea ce au putut, însă, de curând, a apărut o lege care permite Unităţilor Administrativ Teritoriale să finanţeze legal sportul din aria de responsabilitate cu până 5% din veniturile proprii. Posibilitatea s-ar putea materializa de anul viitor, deoarece la ora actuală bugetele au fost aprobate, iar rectificările se vor îndrepta - în general - spre cu totul alte priorităţi. Sigur că este absolut normal ca şefii de administraţii publice locale să fie interesaţi de potenţialul echipelor care aşteaptă finanţare. Primarul Constantin Panţurescu este cunoscut ca un fan al fotbalului, iar faptul că a fost văzut în sezonul trecut în tribuna de la Municipal, n-a uimit pe cineva. Sâmbătă, într-o ţinută lejeră, sportivă, în ton cu canicula, a urmărit alături de câţiva prieteni prima repriză din meciul de pregătire dintre Basarabi şi FC Argeş, încheiat cu scorul de 1-6. În tribună mai era consilierul local Ionel Păunescu, membru în comisia de specialitate a legislativului municipal şi fostul ales local PRM din perioada 2004-2012, Gheorghe Bugeac. Constantin Panţurescu a părăsit tribuna la pauză, iar în parcare s-a salutat cu foştii jucători din alte vremuri frumoase trăite de FC Argeş, Jean Barbu şi Vasile Popa. Posibilitatea ca administraţia municipală să finanţeze din sezonul viitor echipa Basarabi este deocamdată strict teoretică. Dacă va deveni şi practică, vom trăi şi vom vedea...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
