Irina Begu s-a impus atât la simplu, cât şi la dublu la BRD Bucharest Open!
Perechea Irina-Camelia Begu/Raluca Olaru, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului BRD Bucharest Open. A fost al doilea trofeu al zilei pentru Begu, care s-a impus şi la simplu.
Begu şi Olaru au învins în finală cuplul Elise Mertens/Demi Schuurs (Belgia/Olanda), cap de serie numărul 2, scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 19 minute.
Cele două românce au obţinut un premiu de 12.300 de dolari şi 280 de puncte în clasamentul de dublu.



Canicula din capitală a fost suportată mai uşor de spectatorii prezenţi la partidele din faza finală la BRD Bucharest Open după ce au primit cadou pălării şi evantaie de la compania Dr. Oetker. Astfel, fanii prezenţi în loje weekend-ul trecut s-au putut bucura mai mult de spectacolul din teren cu ajutorul evantaielor Dr. Oetker - Musli Vitalis şi pălăriilor Dr. Oetker - pizza Guseppe.

Begu a câştigat duminică şi finala de simplu. Românca, locul 58 WTA şi cap de serie numărul 7, a învins-o pe sportiva germană Julia Goerges (locul 45 WTA şi cap de serie 3), scor 6-3, 7-5. Pentru această performanţă, Irina Begu a obţinut 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA.
Ultima oară când o jucătoare română a câştigat ambele probe ale unui turneu WTA s-a întâmplat în urmă cu 32 de ani. În 1985, Virginia Ruzici se impunea în turneul de la Bregenz (Austria) la simplu, după o finală cu Mima Jausovec (Iugoslavia), scor 6-2, 6-3. În proba de dublu a aceluiaşi turneu, Ruzici câştiga împreună cu Mima Jausovec în faţa perechii Andrea Holikova/Katerina Skronska din Cehia, scor 6-2, 6-3.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
