Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 12:07

Începe şi Liga a II-a!

La finalul acestei săptămâni, campionatul ligii secunde va demara având la start nu mai puţin de 20 de echipe. Ca de fiecare dată în ultimii ani, problema se pune câte vor reuşi să ajungă la final, pentru că vorbim despre 38 de etape, un campionat greu şi obositor, care va seca din punct de vedere material participantele. Este greu de crezut că va fi o ediţie spectaculoasă, cu toate că vor fi implicate şi echipe cu tradiţie în fotbalul românesc, precum UTA Arad, FC Argeş, Pandurii Târgu Jiu, Ripensia Timişoara sau Olimpia Satu Mare. Din păcate, realitatea este cu totul alta, iar pe teren nu va evolua tradiţia, ci nişte jucători care nu preau treabă cu ceea ce au însemnat formaţiile enumerate mai sus în fotbalul românesc. Vă prezentăm în continuare programul turului de campionat 2017-2018, cu menţiunea că vom reveni într-una dintre ediţiile viitoare şi cu meciurile programate în retur:

Runda 1, 4 august: ASA Târgu Mureş - Ştiinţa Miroslava; Academica Clinceni - Dunărea Călăraşi; AFC Hermannstadt - Baloteşti; Chindia Târgovişte - UTA Arad; CS Mioveni - CS Afumaţi; Dacia Unirea Brăila - Politehnica Timişoara; FC Argeş - Pandurii Tg. Jiu; Luceafărul Oradea - Sportul Snagov; Metaloglobus - Olimpia Satu Mare; Ripensia Timişoara - Foresta Suceava.

Runda 2, 12 august: CS Afumaţi - AFC Hermannstadt; Dunărea Călăraşi - CS Mioveni; Foresta Suceava - ASA Târgu Mureş; Luceafărul Oradea - Ripensia Timişoara; Ştiinţa Miroslava - Dacia Unirea Brăila; Pandurii Tg. Jiu - Chindia Târgovişte; Politehnica Timişoara - FC Argeş; Olimpia Satu Mare - Academica Clinceni; Sportul Snagov - Baloteşti; UTA Arad - Metaloglobus.

Runda 3, 19 august: Academica Clinceni - UTA Arad; AFC Hermannstadt - Dunărea Călăraşi; ASA Târgu Mureş - Luceafărul Oradea; Baloteşti - CS Afumaţi; Chindia Târgovişte - Politehnica Timişoara; CS Mioveni - Olimpia Satu Mare; Dacia Unirea Brăila - Foresta Suceava; FC Argeş - Ştiinţa Miroslava; Metaloglobus - Pandurii Tg. Jiu; Ripensia Timişoara - Sportul Snagov. 

Runda 4, 23 august: Dunărea Călăraşi - Baloteşti; Foresta Suceava - FC Argeş; Luceafărul Oradea - Dacia Unirea Brăila; Ştiinţa Miroslava - Chindia Târgovişte; Pandurii Tg. Jiu - Academica Clinceni; Politehnica Timişoara - Metaloglobus; Ripensia Timişoara - ASA Târgu Mureş; Olimpia Satu Mare - AFC Hermannstadt; Sportul Snagov - CS Afumaţi; UTA Arad - CS Mioveni.

Runda 5, 26 august: Academica Clinceni - Politehnica Timişoara; AFC Hermannstadt - UTA Arad; ASA Târgu Mureş - Sportul Snagov; Baloteşti - Olimpia Satu Mare; Chindia Târgovişte - Foresta Suceava; CS Afumaţi - Dunărea Călăraşi; CS Mioveni - Pandurii Tg. Jiu; Dacia Unirea Brăila - Ripensia Timişoara; FC Argeş - Luceafărul Oradea; Metaloglobus - Ştiinţa Miroslava.

Runda 6, 2 septembrie: ASA Târgu Mureş - Dacia Unirea Brăila; Foresta Suceava - Metaloglobus; Luceafărul Oradea - Chindia Târgovişte; Ştiinţa Miroslava - Academica Clinceni; Pandurii Tg. Jiu - AFC Hermannstadt; Politehnica Timişoara - CS Mioveni; Ripensia Timişoara - FC Argeş; Olimpia Satu Mare - CS Afumaţi; Sportul Snagov - Dunărea Călăraşi; UTA Arad - Baloteşti. 

Runda 7, 9 septembrie: Academica Clinceni - Foresta Suceava; AFC Hermannstadt - Politehnica Timişoara; Baloteşti - Pandurii Tg. Jiu; Chindia Târgovişte - Ripensia Timişoara; CS Afumaţi - UTA Arad; CS Mioveni - Ştiinţa Miroslava; Dacia Unirea Brăila - Sportul Snagov; Dunărea Călăraşi - Olimpia Satu Mare; FC Argeş - ASA Târgu Mureş; Metaloglobus - Luceafărul Oradea.

Runda 8, 16 septembrie: ASA Târgu Mureş - Chindia Târgovişte; Dacia Unirea Brăila - FC Argeş; Foresta Suceava - CS Mioveni; Luceafărul Oradea - Academica Clinceni; Ştiinţa Miroslava - AFC Hermannstadt; Pandurii Tg. Jiu - CS Afumaţi; Politehnica Timişoara - Baloteşti; Ripensia Timişoara - Metaloglobus; Sportul Snagov - Olimpia Satu Mare; UTA Arad - Dunărea Călăraşi.

Runda 9, 23 septembrie: Academica Clinceni - Ripensia Timişoara; AFC Hermannstadt - Foresta Suceava; Baloteşti - Ştiinţa Miroslava; Chindia Târgovişte - Dacia Unirea Brăila; CS Afumaţi - Politehnica Timişoara; CS Mioveni - Luceafărul Oradea; Dunărea Călăraşi - Pandurii Tg. Jiu; FC Argeş - Sportul Snagov; Metaloglobus - ASA Târgu Mureş; Olimpia Satu Mare - UTA Arad.

Runda 10, 30 septembrie: ASA Târgu Mureş - Academica Clinceni; Dacia Unirea Brăila - Metaloglobus; FC Argeş - Chindia Târgovişte; Foresta Suceava - Baloteşti; Luceafărul Oradea - AFC Hermannstadt; Ştiinţa Miroslava - CS Afumaţi; Pandurii Tg. Jiu - Olimpia Satu Mare; Politehnica Timişoara - Dunărea Călăraşi; Ripensia Timişoara - CS Mioveni; Sportul Snagov - UTA Arad.

Runda 11, 7 octombrie: Academica Clinceni - Dacia Unirea Brăila; AFC Hermannstadt - Ripensia Timişoara; Baloteşti - Luceafărul Oradea; Chindia Târgovişte - Sportul Snagov; CS Afumaţi - Foresta Suceava; CS Mioveni - ASA Târgu Mureş; Dunărea Călăraşi - Ştiinţa Miroslava; Metaloglobus - FC Argeş; Olimpia Satu Mare - Politehnica Timişoara; UTA Arad - Pandurii Tg. Jiu.

Runda 12, 14 octombrie: ASA Târgu Mureş - AFC Hermannstadt; Chindia Târgovişte - Metaloglobus; Dacia Unirea Brăila - CS Mioveni; FC Argeş - Academica Clinceni; Foresta Suceava - Dunărea Călăraşi; Luceafărul Oradea - CS Afumaţi; Ştiinţa Miroslava - Olimpia Satu Mare; Politehnica Timişoara - UTA Arad; Ripensia Timişoara - Baloteşti; Sportul Snagov - Pandurii Tg. Jiu.

Runda 13, 21 octombrie: Academica Clinceni - Chindia Târgovişte; AFC Hermannstadt - Dacia Unirea Brăila; Baloteşti - ASA Târgu Mureş; CS Afumaţi - Ripensia Timişoara; CS Mioveni - FC Argeş; Dunărea Călăraşi - Luceafărul Oradea; Metaloglobus - Sportul Snagov; Pandurii Tg. Jiu - Politehnica Timişoara; Olimpia Satu Mare - Foresta Suceava; UTA Arad - Ştiinţa Miroslava. 

Runda 14, 28 octombrie: ASA Târgu Mureş - CS Afumaţi; Chindia Târgovişte - CS Mioveni; Dacia Unirea Brăila - Baloteşti; FC Argeş - AFC Hermannstadt; Foresta Suceava - UTA Arad; Luceafărul Oradea - Olimpia Satu Mare; Metaloglobus - Academica Clinceni; Ştiinţa Miroslava - Pandurii Tg. Jiu; Ripensia Timişoara - Dunărea Călăraşi; Sportul Snagov - Politehnica Timişoara. 

Runda 15, 4 noiembrie: Academica Clinceni - Sportul Snagov; AFC Hermannstadt - Chindia Târgovişte; Baloteşti - FC Argeş; CS Afumaţi - Dacia Unirea Brăila; CS Mioveni - Metaloglobus; Dunărea Călăraşi - ASA Târgu Mureş; Pandurii Tg. Jiu - Foresta Suceava; Politehnica Timişoara - Ştiinţa Miroslava; Olimpia Satu Mare - Ripensia Timişoara; UTA Arad - Luceafărul Oradea.

Runda 16, 8 noiembrie: Academica Clinceni - CS Mioveni; ASA Târgu Mureş - Olimpia Satu Mare; Chindia Târgovişte - Baloteşti; Dacia Unirea Brăila - Dunărea Călăraşi; FC Argeş - CS Afumaţi; Foresta Suceava - Politehnica Timişoara; Luceafărul Oradea - Pandurii Tg. Jiu; Metaloglobus - AFC Hermannstadt; Ripensia Timişoara - UTA Arad; Sportul Snagov - Ştiinţa Miroslava.

Runda 17, 11 noiembrie: AFC Hermannstadt - Academica Clinceni; Baloteşti - Metaloglobus; CS Afumaţi - Chindia Târgovişte; CS Mioveni - Sportul Snagov; Dunărea Călăraşi - FC Argeş; Ştiinţa Miroslava - Foresta Suceava; Pandurii Tg. Jiu - Ripensia Timişoara; Politehnica Timişoara - Luceafărul Oradea; Olimpia Satu Mare - Dacia Unirea Brăila; UTA Arad - ASA Târgu Mureş. 

Runda 18, 18 noiembrie: Academica Clinceni - Baloteşti; ASA Târgu Mureş - Pandurii Tg. Jiu; Chindia Târgovişte - Dunărea Călăraşi; CS Mioveni - AFC Hermannstadt; Dacia Unirea Brăila - UTA Arad; FC Argeş - Olimpia Satu Mare; Luceafărul Oradea - Ştiinţa Miroslava; Metaloglobus - CS Afumaţi; Ripensia Timişoara - Politehnica Timişoara; Sportul Snagov - Foresta Suceava. 

Runda 19, 25 noiembrie: AFC Hermannstadt - Sportul Snagov; Baloteşti - CS Mioveni; CS Afumaţi - Academica Clinceni; Dunărea Călăraşi - Metaloglobus; Foresta Suceava - Luceafărul Oradea; Ştiinţa Miroslava - Ripensia Timişoara; Pandurii Tg. Jiu - Dacia Unirea Brăila; Politehnica Timişoara - ASA Târgu Mureş; Olimpia Satu Mare - Chindia Târgovişte; UTA Arad - FC Argeş.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It