Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 12:11

Lusitanii au călcat Steaua lui Becali în picioare: un 1-5 care ne-a adus cu picioarele pe pământ!

 După acel 0-0 reuşit cu Sporting la Lisabona, unii au avut nebunia de a spera în calificarea în UEFA CHAMPIONS LEAGUE. Miercuri s-a dovedit că ratarea lui Enache din capitala Portugaliei a fost semnalul trăirii unui coşmar, la care şi-a adus încă o dată contribuţia. De astă dată n-am mai avut neplăcerea de a-l auzi pe Meme Stoica lăudându-i calităţile pe care numai el şi prietenii le văd. Adevărul este că în echipa trimisă de Dică pe teren şi-au făcut treaba numai câţiva: portarul Niţă, fundaşii Momcilovic şi Junior Morais, parţial Budescu, revenit după accidentare şi Alibec, un vârf adevărat, care n-a prea avut cu cine să joace. Iar când evoluezi la jumătate din capacitate, n-ai ce spera în faţa unei echipe de vedete scumpe! Oaspeţii au deschis scorul în min. 13, prin Doumbia, după care Budescu l-a servit genial pe Alibec şi acesta l-a umilit pe Mathieu, şutând la poarta adversă, de unde Rui Patricio a respins disperat în faţă şi Morais a egalat. Repriza a doua a început în nota de dominare a steliştilor, dar a fost de ajuns o gafă a lui Filip, dublată de Niţă, pentru ca Acuna să marcheze şi Sporting să preia conducerea în min. 60. Acela a fost momentul în care echipa noastră s-a tăiat ca maioneza, iar golurile portughezilor au venit pe bandă rulantă: Gelson (64), Bas Dost (75) şi Battaglia (88). Coşmarul Manchester City de anul trecut a fost reînviat, iar Steaua va merge în UEFA EUROPA LEAGUE, unde are prilejul de a se revanşa, fiind singura echipă care va reprezenta România anul acesta în cupele europene. Iar grupa în care va evolua oferă şanse de calificare în primăvara europeană: din nou Viktoria Plzen, Hapoel Beer'Sheva şi Lugano!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It