Cupa de Toamnă şi-a desemnat ultimii câştigători
După cum v-am informat deja, condiţiile meteorologice au fost prielnice şi au permis desfăşurarea normală a partidelor sâmbătă, astfel că primii câştigători au fost premiaţi la sfârşitul zilei. La categoria 16 ani, băieţi, clasamentul final a fost următorul: 1) Mihai Ciungu şi Andrei Ciobanu - două victorii; 2) Dragoş Oana şi Răzvan Gligor - o victorie; 3) Rareş Sandu şi Andrei Bălan - zero victorii. La fete, 14 ani, au câştigat turneul Alice Abraham şi Liliana Rogojinoiu (două victorii), urmate de perechea Elena Cîrstea/Ariana Constantin (o victorie) şi Diana Arman şi Diana Ion (zero victorii).
La categoria 12 ani, duminică turneul a ajuns în faza finalelor. La fete, perechea Elena Neacşu/Laura Ghinoiu şi-a dovedit superioritatea, învingând cu scorul de 6-2, 6-2 cuplul format de Ioana Ştefan şi Daria Anghel. Şi la băieţi decizia s-a dat tot după două seturi, în care Liviu Popîrlan şi Alexandru Istrate s-au impus în faţa partenerilor de competiţie Constantin Radu şi Dan Vîlceanu cu 6-2, 6-4. La această categorie de vârstă s-a jucat şi proba de dublu mixt. În finala de duminică perechea alcătuită din Elena Neacşu şi Liviu Popîrlan a câştigat cu 6-2, 6-4 în faţa Laurei Ghinoiu şi a lui Constantin Radu.
Categoria 10 ani, fete a oferit surpriza eliminării premature a perechii cotate drept favorita nr. 1, Maria Antonia Dinică/Alexia Costea, astfel că în finală s-au întâlnit cuplurile Briana Vîlceanu/Deea Măceşanu şi Samira Rusei/Elena Diana Holdiş. Partida a fost aprig disputată şi a fost câştigată la mare luptă de Vîlceanu şi Măceşanu cu scorul de 7-6(5), 6-3. La băieţi se anunţa o finală aprig disputată între perechile Eric Niţă/Denis Duţă şi Ştefan Bădiţă/Albert Dumitru. Prima pereche s-a coordonat însă mai bine şi cu o mişcare superioară în teren, n-a dat adversarilor nicio şansă în primul set, câştigat cu un sec 6-0. În cel de-al doilea, Bădiţă şi Dumitru au încercat să întoarcă rezultatul, dat tot Niţă şi Duţă s-au dovedit superiori şi au învins, dar cu 6-3.
Premiile s-au acordat de către organizatori pe măsură ce s-au jucat finalele şi au fost asigurate de sponsorii obişnuiţi, în frunte cu Dr. Oetker, alături de care rămân constant şi alte nume grele, precum Păstrăvăria Brătioara, STEINEL ELECTRONIC S.R.L., KARCHER, EURO TEHNO GROUP, Annabella, Râureni, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean. Trustul ARGEŞ EXPRES a fost partener media, iar promotor - SMART CORPORATION GROUP (SCG). Atât organizatorii, cât şi arbitrul delegat de FRT, Iordache Giban, s-au declarat mulţumiţi de nivelul tehnico-spectacular al competiţiei desfăşurate în condiţii de fair-play desăvârşit, iar sportivii au apreciat condiţiile asigurate şi au promis să revină şi la alte turnee desfăşurate la baza sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş, administrată de Tenis Clubul condus de către prof. Gheorghe Borţan.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
