Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 13:33

Liga 2, etapa 10 - Rădescu, omul care aduce punctele la Mioveni!

 

După ce Adi Mihalcea a părăsit corabia galben-verzilor, fiind cooptat în staff-ul noului antrenor al echipei naţionale, Cosmin Contra, antrenor principal al grupării din Mioveni a fost desemnat Gică Mihali. Numirea fostului internaţional a fost de bun augur, pentru că CS Mioveni i-a oferit acestuia o victorie la debut pe terenul uneia dintre revelaţiile campionatului, Ripensia Timişoara. Golul lui Ionuţ Rădescu din min. 71 a fost de ajuns pentru obţinerea punctelor puse în joc, iar tânărul mijlocaş argeşean este unul dintre cei mai în formă jucători ai Ligii a II-a, reuşind în ultimele două partide să puncteze de nu mai puţin de patru ori! De cealaltă parte, FC Argeş şi Chindia Târgovişte s-au anihilat reciproc în Trivale, iar remiza este rezultatul echitabil pentru ambele. Rezultatele complete ale etapei au fost acestea: ASA Târgu Mureş - Academica Clinceni 1-1; Sportul Snagov - UTA Arad 0-0; Pandurii Târgu Jiu - Olimpia Satu Mare 0-1; Ştiinţa Miroslava - CS Afumaţi 0-0; Foresta Suceava - CS Baloteşti 2-1; Luceafărul Oradea - AFC Hermannstadt 0-0; Ripensia Timişoara - CS Mioveni 0-1; Dacia Unirea Brăila - Metaloglobus Bucureşti 2-1; FC Argeş - Chindia Târgovişte 0-0; ASU Politehnica Timişoara - Dunărea Călăraşi 0-1.

Clasament: 1. AFC Hermannstadt 25 p; 2. Dunărea Călăraşi 22 p; 3. Chindia Târgovişte 18 p; 4. ASA Târgu Mureş 18 p; 5. Academica Clinceni 18 p; 6. Ripensia Timişoara 17 p; 7. CS Mioveni 17 p; 8. FC Argeş 15 p; 9. Sportul Snagov 15 p; 10. Dacia Unirea Brăila 14 p; 11. ASU Politehnica Timişoara 13 p; 12. Olimpia Satu Mare 13 p; 13. Pandurii Târgu Jiu 12 p; 14. CS Afumaţi 12 p; 15. Metaloglobus Bucureşti 11 p; 16. UTA Arad 10 p; 17. Ştiinţa Miroslava 8 p; 18. Foresta Suceava 7 p; 19. Luceafărul Oradea 6 p; 20. CS Baloteşti 6 p. Etapa nr. 11, sâmbătă, 7 octombrie: Chindia Târgovişte - Sportul Snagov; Metaloglobus Bucureşti - FC Argeş; Academica Clinceni - Dacia Unirea Brăila; CS Mioveni - ASA Târgu Mureş; AFC Hermannstadt - Ripensia Timişoara; CS Baloteşti - Luceafărul Oradea; CS Afumaţi - Foresta Suceava; Dunărea Călăraşi - Ştiinţa Miroslava; Olimpia Satu Mare - ASU Politehnica Timişoara; UTA Arad - Pandurii Târgu Jiu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It