Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 15:06

CSM Bucureşti a călcat strâmb cu Nykobing: Paula Ungureanu ne-a salvat de la dezastru!

Duminică seara, campioana noastră la handbal a suferit prima înfrângere din actuala ediţie a Ligii Campionilor la handbal feminin. Câştigătoarea de acum doi ani a trofeului, ocupanta locului trei la ultima ediţie, a făcut cel mai slab joc al ei din ultimul timp şi a fost la un pas de dezastru în Danemarca. Deşi Helle Thomsen a avut la dispoziţie întregul lot, din care numai Majda Mehmedovic avea ceva probleme de sănătate, încă de la intrarea pe teren a fost limpede faptul că fetele noastre nu se simţeau în apele lor. Echipa gazdă s-a dovedit a fi extrem de rapidă, tenace şi a dat dovadă de mai multă imaginaţie decât a noastră, reuşind să se distanţeze rapid pe tabela de marcaj, profitând de gafele vedetelor noastre. Astfel, CSM a fost pusă în postura incomodă de a alerga disperată după egalare, în condiţiile în care apărarea a fost pusă la respect de arbitrajul şmecheresc a doi croaţi al căror nume trebuie uitat cât mai repede, pentru că au eliminat pe bandă rulantă jucătoarele noastre, contribuind poate decisiv la degringolada în care a intrat echipa, în frunte cu Cristina Neagu. Cea mai bună jucătoare a lumii a fost de nerecunoscut, şuturile sale n-au găsit poarta, iar eficacitatea a fost de-a dreptul jenantă. Noroc cu Paula Ungureanu care, practic, a închis poarta, scoţând mingi imposibile pe contraatac şi chiar lovituri de la 7 m. Cu chiu, cu vai, bucureştencele au reuşit să egaleze spre sfârşitul primei reprize şi chiar să conducă pe tabela de marcaj cu două goluri. Scorul la pauză a fost de 14-13 în favoarea fetelor noastre. Speranţele că situaţia va intra în normalitate în repriza a doua s-au năruit repede. Kristin Kristiansen, "argintul viu" care a condus atacurile daneze, n-a putut fi oprită şi haosul din echipa noastră total debusolată, parcă speriată, a facilitat victoria danezelor cu scorul de 25-22. Un duş rece, care ar trebui să aibă menirea de a le trezi la realitate pe sportivele conduse de Helle Thomsen. Au înscris pentru gazde: Kr. Kristiansen şi Westberg - câte 6 goluri, Pedersen - 5, Iversen - 3, Wallen şi Celine Lundbye Kristiansen - 2 şi Lagerquist - 1. Pentru CSM au punctat: Gulden - 6, Frafjord - 4, Kurtovic - 3, Neagu, Curea şi Hagman - câte 2, Jorgensen, Manea şi Mehmedovic - câte 1 gol.

La ora actuală, în ciuda înfrângerii, CSM îşi păstrează la golaveraj, dar la egalitate de puncte cu Nykobing, poziţia de lider în grupă, cu 4 p, urmate de Krim Ljubljana, cu 2 p şi Vistal Gdynia - 0 p. De remarcat este că acestea vor juca a treia partidă mâine, cu polonezele gazde. Meciurile din grupă vor continua după următorul program: în 4 noiembrie, slovenele le vor primi pe poloneze şi noi pe daneze - în Sala Dinamo, din Bucureşti; în 11 noiembrie vom avea Vistal Gdynia vs Nykobing şi Krim vs. CSM; ultimele vor fi Nykobing vs. Krim şi CSM vs. Vistal Gdynia, în data de 19 noiembrie. Atunci se va alege cine-şi va câştiga dreptul de a evolua în grupele principale, unde ar trebui să ne încrucişăm cu echipele care evoluează acum în grupa Gyor-ului, deţinătoarea titlului şi ambiţioasa Rostov pe Don, care tocmai a învins echipa maghiară!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It