CSM Bucureşti are meci de antrenament cu Vistal Gdynia
Campioana noastră şi-a încheiat la Ljubljana meciurile pe puncte care vor conta în zestrea pentru grupa principală, astfel că duminică, de la ora 16.00, în Sala Dinamo, va avea practic un joc de antrenament cu polonezele de la Vistal Gdynia. Helle Thompsen va folosi probabil acest prilej pentru a le da componentelor lotului cu mai puţine minute în jocuri oficiale posibilitatea de a evolua şi de a fi testate. Oricum, nu se pune problema ca partida să nu fie tratată cu seriozitate, deoarece CSM are un blazon pe care nu-şi permite să nu-l respecte! Foarte interesantă este situaţia din cele 4 grupe de calificare înaintea ultimei runde, deşi majoritatea lucrurilor sunt clare în ceea ce priveşte primele 3 care-şi vor câştiga dreptul de a evolua în grupele principale. În Grupa A, CSM este lider, cu 8 p (golaveraj 158-122), urmată de Nykobing (6 p, 140-137) şi Krim Ljubljana (6 p, 133-130). Vistal are numai 0 p şi a ieşit din calcule. Interesantă va fi întâlnirea din Danemarca, în care Nykobing va primi vizita slovenelor de la Krim, deşi e greu de crezut că vor reuşi vreo minune, care să ducă la o inversare a locurilor pe care le ocupă în clasamet. În Grupa B avem o situaţie similară, cu Gyor - deţinătoarea titlului - lider tot cu 8 p (127-109), urmată de Rostov pe Don, 6 p (122-118), Midtylland, 6 p (114-120) şi Brest Bretagne 0 p (115-131). Franţuzoaicele, ca şi polonezele, vor merge la liderul grupei, unde nu prea au la ce spera, astfel că extrem de interesant va fi meciul în care Rostov va fi gazdă pentru Midtylland, în care s-ar putea produce chiar o surpriză! Grupa C are un lider autoritar, Vardar, 10 p (153-126), urmat de Ferencvaros - 6 p (153-146), de Thuringer, 2 p (124-138) şi de Larvik, tot 2 p (131-151). Aici este o situaţie paradoxală: nemţoaicele compatriotului Herbert Muller şi-au câştigat punctele în deplasarea din Suedia, iar Larvik şi-a luat revanşa în Germania. Numai că diferenţa de goluri nu le avantantajează pe scandinave. Ocupantele ultimelor două locuri în clasamentul grupei au meciuri teribile în deplasările din această rundă: Thuringer merge la Vardar, iar Larvik la Ferencvaros, astfel că punctele se vor juca! În sfârşit, în Grupa D, Metz conduce cu 8 puncte (127-109), talonată de Bietigheim, 6 p (131-131), Buducnost, 4 p (118-125) şi de Kristiansand, 2 p (121-128). Muntenegrencele vor fi gazde pentru ocupanta ultimului loc în acest weekend şi Dragan Adzic nu-şi permite să rateze grupa principală cu tânăra sa echipă, după ce a câştigat marele trofeu acum câţiva ani, iar Metz va primi vizita lui Bietigheim, într-o partidă pe puncte, care se anunţă foarte interesantă. De remarcat ar fi faptul că primele 3 echipe din Grupele A şi B vor alcătui o Grupă Principală, iar a doua va fi formată din calificatele din C şi D. În fiecare, protagonistele vor intra cu punctele adunate de la echipele calificate. După jocurile de anul viitor, primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în Final Four-ul de la Budapesta, în urma căruia se va decerna trofeul şi se va stabili clasamentul continental al ediţiei 2017-2018.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
