Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 14:59

Trofeul Dr. Oetker - weekend cu tenis în sală

Vineri, 17 noiembrie, va debuta tradiţionala competiţie prin care se pregăteşte închiderea sezonului competiţional 2017. Turneul de dublu este înscris în Calendarul Federaţiei Române de Tenis, grad VI şi arbitru principal desemnat de forul tutelar să oficieze la moderna şi cocheta bază sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş este apreciatul piteştean Iordache Giban. Directorul bazei, prof. Gheorghe Borţan, ne-a informat că până joi după-amiază, la ora 16.00, se puteau face înscrieri, respectiv se primeau confirmări de participare. La ora respectivă erau înscrişi la categoria peste 30 ani câte 7 perechi şi funcţie de numărul final al participanţilor urma să se stabilească sistemul de desfăşurare al competiţiei. Tot potrivit tradiţiei, intrarea iubitorilor acestui sport este liberă la toate partidele, în care vor putea să-şi sprijine favoriţii. Organizatorii beneficiază de sponsori puternici, în frunte cu Dr. Oetker - STEINEL ELECTRONIC, KARCHER, EURO TEHNO GROUP, Păstrăvăria Brătioara, Râureni, Annabella - promotor este firma Smart Corporation Group şi partener media, Trustul Media ARGEŞ EXPRES. Succes sportivilor care-şi vor disputa premiile!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It