Bulgarul Dimitrov a câştigat Turneul Campionilor de la Londra!
Duminică seara, la Londra, în finala outsiderilor de la Londra s-a impus Grigor Dimitrov în faţa belgianului David Goffin. Meciul a fost aprig disputat, cei doi împărţindu-şi perioadele bune. Primul set a fost extrem de disputat şi a fost adjudecat de bulgar cu 7-5. În cel de-al doilea şi-a luat revanşa belgianul, care a câştigat cu 6-4 şi a trimis meciul în decisiv, unde Dimitrov a fost de neoprit, reuşind victoria cu 6-3, care i-a adus trofeul suprem, singurul cucerit de un bulgar la această competiţie până în prezent. Grigor a avut un an 2017 foarte bun, în care era la startul Turneului Campionilor clasat pe locul 6 ATP, după cele 4 titluri cucerite în turneele de la Brisbane, Sofia, Cincinnati (primul său Masters 1000) şi acum Londra. Victoria de duminică l-a propulsat de ieri pe locul 3 al clasamentului mondial, astfel că va putea pleca fericit în vacanţă. David Goffin, care şi-a asigurat anul acesta trofeele de la Shenzen şi Tokyo, încă nu va avea parte de o perioadă de relaxare, deoarece este component al echipei Belgiei, care la sfârşitul acestei săptămâni va juca finala Cupei Davis contra Franţei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
