Sezonul competiţiilor de tenis se încheie cu "Trofeul viitorilor campioni"
Astăzi, la ora 13.00, s-a dat startul în ultima competiţie programată anul acesta la baza sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş. Turneul se va juca în sala acoperită şi este cuprins în calendarul Federaţiei Române de Tenis la categoria I, fiind rezervat copiilor - fete şi băieţi - pe categoriile de vârstă de 10 şi 12 ani. Arbitrul delegat de forul tutelar este reputatul Iordache Giban, cel care revine după mai puţin de o săptămână alături de directorul turneului, preşedintele T.C. Curtea de Argeş, prof. Gheorghe Borţan. Prima zi este rezervată categoriei 10 ani, iar de sâmbătă, de la ora 08.30, vor intra în "focuri" şi cei de 12 ani. Intrarea este liberă, iar sponsorii tradiţionali - Dr. Oetker, STEINEL ELECTRONIC, KARCHER, EURO TEHNO GROUP, Păstrăvăria Brătioara, Râureni, Annabella - vor asigura premiile, în timp ce promotor este firma Smart Corporation Group şi partener media, Trustul Media ARGEŞ EXPRES. Vom reveni cu amănunte asupra desfăşurării turneului, care se anunţă a fi aprig disputat.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
