O carte care merită toată atenţia: TENIS sportul inventat de Diavol
Mărturisesc fără reţineri că în vacanţa de sărbători am recitit cu mare atenţie ultima carte pe care ne-a dăruit-o jurnalistul şi omul de cultură Adrian Fetecău. Pe buzoianul născut la Scorţoasa în 19 noiembrie 1957 îl admiram de mult pentru modul în care scria reportaje sportive, ce-mi aminteau cumva de regretatul Ioan Chirilă şi pentru contribuţia sa determinantă la păstrarea simţului umorului pentru români prin Grupul VOUĂ. Anul trecut am avut ocazia să-l cunosc personal cu prilejul primei ediţii a INEDIT OPEN TOUR, turneul de tenis de 15.000 $, organizat la baza sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş. Venise cu fiica sa, Irina, campioană naţională în 2016, care - desigur - îşi fixase obiectivul câştigării competiţiei, deşi revenea după o accidentare ce-o ţinuse un timp departe de arenele sportive. Am cunoscut-o atunci şi pe Irina, cotată favorită 3, care avea să joace contra unei mai vechi cunoştinţe a concitadinilor, Georgia Crăciun (favorită 8) şi am prefaţat întâlnirea lor în ARGEŞ EXPRES, menţionând că brăileanca voia revanşa după două întâlniri consecutive pe care le pierduse la bucureşteancă. Am fost martor la meciul lor din 16 iunie, unul care s-a ridicat la cote superioare prin evoluţia de-a dreptul aiuritoare a scorului. Eram în tribună, cu fiul meu, la câteva scaune de Adrian Fetecău, pe care l-am lăsat să-şi consume singur, netulburat, emoţiile evidente, deşi bănuiam că-i transmitea semnale nu tocmai potrivite fetei sale din teren. Irina a mers ceas în primul set adjudecat fără drept de apel cu un 6-1 sec, graţie unei bune mişcări în teren, a agilităţii dublate de inteligenţa cu care a contracarat forţa vizibil superioară a Georgiei. Iar setul al doilea s-a scurs pe aceleaşi coordonate până la scorul de 5-1. Atunci s-a produs ceva inexplicabil pentru cei ce n-au ţinut o rachetă în mână, un declic care a schimbat raportul de forţe: bucureşteanca s-a deconectat, brăilencei a început să-i intre totul şi jocul ei ofensiv, nemilos chiar, a dus la o răsturnare de situaţie, aducându-i o victorie nesperată, la un moment dat, cu 7-5. Faptul că adversara câştigase 6 game-uri la rând în timp ce ea bătuse pasul pe loc a debusolat-o pe Irina, care parcă şi-a pierdut reperele din teren, iar apărarea ei disperată n-a mai avut câştig de cauză în faţa ofensivei susţinute de Georgia. Rezultatul final, incredibil şi pentru mine când conducea cu 5-1 în setul doi, a fost consemnat în consemnat decisivul pe care l-a câştigat fata de pe malul Dunării cu 6-3. La final, cei mai mulţi dintre spectatori nu prea înţelegeam la ce fuseseră martori şi unii probabil se întrebau dacă nu cumva îşi băgase Necuratul codiţa ori săltase cu corniţele nişte mingi ce nu mai găsiseră terenul... Consecinţele: Georgia Crăciun a câştigat nu numai meciul acela, dar şi turneul de la Curtea de Argeş, iar Irina Fetecău a căzut într-o stare de depresie din care i-a fost cumplit de greu să iasă o perioadă de timp, după cum îmi spunea spre toamna trecută părintele în confesiunile consemnate şi în paginile pe care le am acum sub ochi.
Din discuţiile purtate cu Adrian Fetecău în acele zile am aflat că pregătea cartea de faţă, pe care urma s-o lanseze la Târgul GAUDEAMUS, ceea ce s-a şi întâmplat - după cum am anunţat deja în paginile cotidianului nostru spre sfârşitul anului trecut. Dumnealui mi-a făcut nu numai surpriza de a mi-o trimite, dar şi pe aceea de a descoperi în paginile ei impresii de la acel turneu de la mijlocul lui iunie trecut, în care sunt păreri interesante despre Oraşul Regal şi despre împrejurimile sale. Structurată pe vreo 15 capitole, volumul se constituie într-o lectură interesantă pentru cei ce nu cad în capcana impresiei că ar fi una (auto)biografică. Şi asta deoarece ridică un colţ al vălului secretelor unei lumi fascinante, dominate de legi similare celei ale junglei, în care nu pot rezista şi câştiga decât cei dotaţi pentru luptă, cei ce au curajul, încăpăţânarea sau nebunia de a nu renunţa să-şi urmărească obiectivele fixate până în pânzele albe, făcând sacrificii peste sacrificii, ocolind pe cât posibil tentaţia mereu prezentă a compromisurilor fie şi cu ei înşişi, conştientizând permanent faptul că au deasupra capetelor lor ameninţarea eşecului, ca o sabie a lui Damocles. Adrian Fetecău se raportează permanent la înalta societate a tenisului mondial spre care fiica lui luptă să-şi croiască trudnic drumul spre împlinirea sufletească în primul rând, căci câştigul material este iluzoriu pentru cine nu ajunge cel puţin pe locurile 60-70 WTA. Deşi nu se sfieşte să atingă şi subiecte delicate, precum cel al dopajului care a zguduit lumea sportului alb în ultimul timp, autorul nu-şi asumă rolul mâinii care scria pe zidurile palatului lui Balthazar fatidicele cuvinte consemnate în Biblie "Manel. Tekel. Fares". El numai ne provoacă la analize, redând fapte de viaţă, experienţe proprii sau alte mărturii, transformând astfel cititorul într-un martor avizat al unei lumi fascinante pentru mulţi dintre noi. Şi nu este vorba numai despre cei tentaţi strict de luminile rampei sau de câştigurile fenomenale realizate la vârf. Ci, mai ales, se adresează celor care cred că au ceva habar despre unele lucruri, dar fiind lipsiţi de experienţe practice în domeniu, încă sunt tentaţi să judece şi să condamne cu uşurinţă fapte şi întâmplări pe care le percep strict subiectiv.
"Nu vă daţi copiii la tenis!!!"
Cu acest capitol se deschide cartea lui Adrian Fetecău. La vremea copilăriei şi apoi a adolescenţei a cochetat cu acest sport, la Buzău, pe vremea când idolii milioanelor de români erau Ilie Năstase - primul lider mondial al clasamentului ATP - şi Ion Ţiriac. Cum suntem colegi de generaţie, el fiind mai tânăr ca mine cu aproape un an - mărturisesc că şi eu eram fascinat la vremea ieşirii din copilărie de cartea lui Ion Chirilă intitulată "Ar fi fost prea frumos!" Cu mici deosebiri însă: eu n-am fost obsedat de Năstase, ci de cuplul pe care-l făcea cu Ţiriac şi n-am ajuns la competiţii naţionale ca Adrian, ci jucam pe terenul de la Liceul Teoretic Corbeni, cu colegii de generaţie. Drumul lui, până la racheta Dunlop din lemn, obţinută după absolvirea bacalauratului cu note maxime, n-a coincis cu al meu, care am jucat numai cu rachete confecţionate la Reghin şi cu o fostă plasă de volei reformată, pe care am transformat-o cu prietenul Vasile (Sili) Tudor în fileu de tenis, folosindu-ne de sfoara toarsă din câlţii găsiţi în podul casei lui de la Berindeşti-Corbeni. Adrian a renunţat la visul gloriei sportive pentru a se realiza în viaţă, a ajuns inginer şi, probabil i-a transferat Irinei pasiunea pentru acest sport fascinant, care-şi schimbă tot mai des idolii. A dus-o la teren când avea doar 5 ani şi este greu de spus dacă s-a lăsat atras de mirajul tenisului cu frumoasa inconştienţă a părintelui care voia pentru copilul său un pas în plus, fără să bănuie la ceea ce se înhăma. Iar în cartea despre care facem aici vorbire este o chestie extraordinară, un discurs teoretic pe care ar trebui să-l rostească orice antrenor corect şi responsabil, când te-ai prezenta cu copilul la el, pe care-mi permit să-l citez: "Dacă va munci şi va rămâne în tenis, pentru că mulţi dau bir cu fugiţii (...), dacă veţi rămâne cu nervii tari, dacă sunteţi pregătiţi să vă vindeţi un rinichi atunci când veţi fi în pană financiară, iar astrele se vor alinia pentru ca el (n. red. - copilul) să devină un campion, aşa cum visaţi, veţi fi nevoit să aşteptaţi cam două decenii, pentru că, abia după vârsta de 25 ani apare adevărata performanţă!!! Sunteţi pregătit pentru o asemenea aşteptare, perioadă în care veţi îmbătrâni, vă va cădea părul, veţi face burtă, vă veţi blaza şi nu veţi mai fi optimistul de acum?..." Aceasta este cruda realitate pe care niciun antrenor n-o va reda ca un avertisment pentru vreun părinte, potenţial client, de la care ar putea să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Adrian Fetecău prezintă etapele prin care a trecut pentru a-i face Irinei clasament, chinuitorul drum spre cele 3 puncte de start şi drumul care a urmat. Şi asta într-o ţară care se mândreşte cu un nr. 1 mondial la fete, dar care n-a investit un cent sau un bănuţ în pregătirea ei. Dar care de la primul la ultimul cetăţean are pretenţii - zic eu - nejustificate de la Simona Halep şi colegele sale!
În ziua de Bobotează, când DIGI SPORT trebuia să transmită finala dintre Halep şi Siniakova de la Shenzen, am avut ocazia să-i urmăresc pe Adrian şi pe Irina Fetecău, în direct "pe sticlă". Astfel am aflat cât sunt de mari costurile acestui sport fascinant, pentru care unii sunt gata să-şi vândă sufletele Diavolului. Exemplul dat: participarea la 3 turnee de 15.000 $ în străinătate a costat familia 5.000 euro, iar câştigurile obţinute din cele 3 semifinale jucate atunci au totalizat 1.200 $! Mai mult: dacă vrei performanţă, îţi trebuie o echipă, pe care Irina o are acum: antrenorul Victor Anagnastopol, preparator fizic Marius Papu, psiholog Monica Stănescu. Asta după ce lucrase anterior cu Teo Cercel - ajuns în echipa Simonei Halep - cu Doru Oprea sau Alex Rusu, nume destul de cunoscute şi apreciate în această lume exclusivistă. Munca acestor oameni poate fi bănuită pe teren, în meciuri, nu este vizibilă tuturor spectatorilor, dar costă! Cât anume, veţi putea descoperi fiecare dintre dvs. dacă veţi decide că merită să investiţi în viitorul copiilor şi să fiţi pe punctul de a vă vinde Necuratului sufletele pentru reuşita lor. Concluzia logică: citiţi cartea, pe care Adrian Fetecău a promis s-o lanseze şi în vara acestui an la ediţia a II-a a INEDIT OPEN TOUR, de la Curtea de Argeş, discutaţi cu el atunci şi apoi decideţi în relativă cunoştinţă de cauză ce aveţi de făcut! Fără intenţia de a-i fetişiza cartea, vă garantez că merită să-i găsiţi un loc în biblioteca sau în sufletele dvs., fie şi pentru că este scrisă cu o cuceritoare sinceritate, ca o mărturie pentru viitor a unui părinte care, firesc, îşi iubeşte copila şi se chinuie să-i ofere şansele necesare pentru a-şi îndeplini visele, aşa cum bănuiesc că fac majoritatea celor ce citesc aceste rânduri.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
