Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 16:32

Tiberiu Gabor, un început bun în acest an: locul II la kickboxing!

Tiberiu Gabor, tânărul argeşean care i-a fost o vreme coleg de antrenamente campionului la lupte MMA din Corbeni, Vlăduţ Oprică, face progrese admirabile. După meciul disputat cu Vlăduţ în decembrie 2017, la Deva, dar pe care l-a pierdut, Tibi a prins mai mult curaj şi, ambiţionat de camaradul său şi de antrenori să continue pregătirea fizică, s-a înscris la o nouă cmpetiţie sportivă. Este vorba despre un concurs de kickboxing, desfăşurat duminica trecută la Piteşti, în Centrul sportiv Vitality Spa, fiind organizat de Fight Academy. Tiberiu se antrenează de ani buni în cadrul clubului Ato Tamashi coordonat de sensei Iulian Paraschiv şi anul trecut v-am prezenat povestea lor în cadrul unui reportaj amplu, într-una din ediţiile ARGEŞ EXPRES. Lunga perioadă de pregătiri şi experienţele anterioare de luptă i-au adus lui Tibi locul al II-lea la gala amintită, reprezentând pentru el o păşire cu dreptul în noul an competiţional. Tânărul, în prezent elev în cadrul Seminarului Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab", este mulţumit de acest prim rezultat din 2018 şi speră ca, în viitorul apropiat, şansa să-i surâdă şi cu un loc de frunte pe podium. "Pe această cale ţin să-i mulţumesc domnului Vasile Turcu, un cetăţean onorabil din oraşul Basarabilor, care, deşi este stabilit în Italia, mă ajută necondiţionat să mă pot ţine de antrenamente!", a precizat Tiberiu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It