Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 16:32

Victorie în Cupa EHF pentru SCM Craiova: 30-24 (17-13) cu Kuban Krasnodar!

 

# Bogdan Burcea a fost superior lui Evgheni Trefilov

Echipa condusă de către faimosul Evgheni Trefilov, cel care este artizanul multor victorii ale naţionalei Rusiei, aflată pe locul 4 al Superligii din ţara sa, după Lada Togliatti, Astrahan Astrahanocika şi Rostov pe Don, a fost sâmbătă oaspete în capitala Olteniei. Acolo a primit replica gazdelor antrenate de Bogdan Burcea, un antrenor care se impune tot mai decis pe scena handbalului românesc. Şi SCM Craiova a început meciul fără tatonări, atacând decis din primele secunde ale partidei poarta apărată de Kalinina, ceea ce le-a pus în reală dificultate pe rusoaice. Cristina Zamfir Florianu a fost secondată perfect de coechipierele Elisei, Vizitiu, Nikolic, Klikovac, Apipie, Pricopi, Trifunovic şi a pus gol după gol în poarta adversă, beneficiind şi de forma de excepţie a portarului propriu, Iulia Dumanska, curajoasă, cu plasament bun şi inspirată de cele mai multe ori. Astfel, craiovencele au condus cu 5-1 (min. 6), 8-2 (10'), 10-4 (14'), 14-7 (19'). "Biciuite" de Trefilov, rusoaicele au ieşit şi ele la joc prin Galieva, fantastica Frolova, ce abia a împlint 20 ani, care se anunţă deja a fi o mare jucătoare, prin Zaieva şi Samoilenko, dar n-au reuşit decât o reducere a diferenţei la 17-13, scor cu care s-a intrat la cabine.

Mitanul secund a început ca o cursă de urmărire a rusoaicelor care nu s-au lăsat impresionate de startul bun al româncelor ce conduceau în min. 36 cu 22-16 şi au redus diferenţa la 22-19 peste 4 minute, timp în care Kalinina a închis pur şi simplu poarta, dacă nu cumva fetele noastre s-au întrecut în ratări monumentale prin Zamfir Florianu şi Elisei. În min. 42, Elisei s-a accidentat la mâna dreaptă într-un duel pentru minge. Exploziva Nikolic a adus liniştea în echipa noastră, marcând pentru 23-19, imitată imediat de Samoilenko şi scorul a devenit 23-20 şi apoi 23-21 şi 24-21, după un nou gol al lui Zamfir Florianu, venit la momentul potrivit. Dumanska este inspirată la noul atac rusesc şi pe contră, fetele noastre fac 25-21 şi 26-21 (48')! Dumanska a reintrat în zona de inspiraţie după câteva parade reuşite şi un minut mai târziu, Zanfir face 27-21. Kubanul a dat-o-n bâlbâială, Trefilov părea în pragul apoplexiei, Dumanska a stopat alt atac şi a fost imitată de Kalinina cu contraatacul oltean. Atmosfera din sală a fost superbă chiar şi atunci când adversarele au punctat pentru 27-22, căci după câteva bâlbe de ambele părţi, Dumanska o lansează pe Elisei pe contaatac şi scorul devine 28-22 (55'). Pricopi obţine 7 m, dar Mihailuta apără lovitura executată de Apipie şi jocul a continuat tensionat de faptul că rusoaicele câştigaseră acasă cu 28-26. Trefilov a cerut time-out pentru a-şi bălăcări jucătoarele, cu scopul de a le determina să fie mai rele, numai că în poarta noastră Dumanska s-a răzbunat pentru toate belele istorice pe care le comiseseră ruşii contra ţării ei de origine. Zamfir Florianu înscrie pentru 29-22, rusoaicele fac 29-23, iar Nikolic înscrie după o aeriană, însă meciul se încheie cu 30-24. SCM Craiova a egalat astfel Brest Bretagne şi Kuban - 4 p - şi a urcat pe locul doi în grupă, după victoria directă contra echipei lui Trefilov. Următorul meci îl va juca în deplasare la echipa franceză, ce urma să primească duminică replica lui Randers (2 p).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It