Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 16:29

CSM a spart gheaţa cu Gyor: 28-22 (13-11)

Vineri seara, peste 5.000 spectatori au aplaudat în Sala Polivalentă din Bucureşti o victorie îndelung aşteptată a echipei noastre în faţa multiplei campioane a Ungariei, deţinătoarea a trei trofee de Liga Campionilor la handbal feminin. Practic a fost derby-ul în faza Grupelor Principale din această ediţie, în care se întâlneau deţinătoarele ultimelor două ediţii - CSM în 2016 şi Gyor, tripla campioană a Europei, după victora obţinută anul trecut în finala cu Vardar Skopje, de la Budapesta. Alt punct de interes era confruntarea dintre doi mari antrenori, care erau şi la cârma unor naţionale - daneza Helle Thomsen (CSM, principal şi la naţionala Olandei) şi spaniolul Martin Ambrosio (Gyor, coach-ul reprezentativei României). Românii aşteptau de mult o revanşă contra Gyor-ului care stopase acum câţiva ani drumul spre trofeu Oltchimului Rm. Vâlcea, dar care stătea mai bine şi în partidele directe cu CSM care, totuşi, câştigase titlul din 2016 tocmai la Budapesta, în prelungiri contra echipei maghiare. Şi perspectivele erau încurajatoare pentru superechipa noastră, mult mai puternică în actuala ediţie, dar şi avantajată de faptul că, poate, pentru prima dată avea toate echipierele valide, faţă de oaspete care aveau două mari absenţe, respectiv interul brazilian Eduarda Amorim şi pivotul german Anja Althaus, care contau enorm şi în apărarea pe care antrenorul spaniol şi-a construit toate succesele la Gyor. 

Campioana Europei a început meciul mai bine şi a condus cu 2-0 prin reuşitele lui Tomori şi ratarea unui 7 m de către Gulden, care a catapultat mingea în bara porţii apărate de Grimsbo. De fapt, ea n-a părut a fi deloc în apele sale, fiind probabil apăsată de dilema dacă va rămâne la CSM sau va pleca la finalul sezonului în Franţa, la Brest. Cristina Neagu n-a mai greşit şi a punctat din lovitură de pedeapsă în poarta apărată de Grimsbo. Tot ea ne-a ţinut în joc, egalând la 3, după care meciul a intrat într-o fază a echilibrului, cu avantaje fie de o parte, fie de alta. Echipa maghiară s-a ţinut bine, deşi evoluţia marii vedete Gorbicz a fost jenantă, ratând din toate poziţiile, inclusiv de la 7 m şi nereuşind să înscrie tot meciul! Locomotivele formaţiei au fost Tomori şi, mai ales, Mork, pe când la noi, deoarece Neagu era "arestată" cum se apropia de careul advers, Amanda Kurtovic a luat jocul pe mână proprie şi a făcut un joc fantastic, înscriind cam din toate poziţiile, în ciuda opoziţiei portarilor Grimsbo şi Kiss. Finalul primei reprize a aparţinut CSM-ului, care a încheiat repriza cu scorul de 13-11, după acţiuni care au ridicat sala în picioare. 

Helle Thomsen şi-a permis s-o retragă pe Gulden pe bancă şi s-o trimită în teren pe campiona mondială Niombla, care şi-a făcut datoria exemplar. Rezervele de mare valoare i-au permis antrenoarei daneze să asigure prospeţime în teren şi repriza secundă a curs în favoarea echipei noastre, care s-a desprins la 5 şi apoi la 6 goluri, avantaj păstrat după revenirea lui Gulden în joc, graţie evoluţiei fantastice a lui Kurtovic şi a întregii echipe, în frunte cu portarii Paula Ungureanu şi Jelena Grubisic. Zbaterile Gyor-ului au fost inutile şi echipierele sale se pot socoti mulţumite că n-au plecat cu traista plină de goluri de la Bucureşti, deoarece diferenţa de valoare etalată vineri a fost mult mai mare în faţa bucureştencelor, fericite de această primă reuşită în faţa adversarelor în timpul regulamentar. "Eu n-am pierdut vreodată în faţa Gyor-ului pe teren propriu şi sunt convinsă că atâta timp cât CSM va juca aşa, ca o echipă, poate câştiga Liga Campionilor", a declarat fericită la final Cristina Neagu. Urnătorul meci al campioanei noastre, lider în prima Grupă Principală (8 p, la diferenţă de 2 p faţă de echipa din Ungaria), va fi duminică, în deplasare, cu Midtjylland, în ţara de origine a Hellei Thomsen, care a antrenat acea echipă. Mult succes, CSM!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It