CSM Bucureşti şi Vardar Skopje conduc grupele principale din Liga Campionilor
În weekend-ul trecut s-a desfăşurat prima rundă a partidelor din cele două grupe principale din LIga Campionilor la handbal feminin. Fiecare este alcătuită din câte 6 echipe, care au intrat cu punctele acumulate în grupele de calificare, mai puţin cele obţinute cu ultima clasată. Conform regulamentului, se vor califica mai departe pentru sferturi primele 4 din fiecare grupă, urmând să fie împerecheate pentru a-şi juca şansele pentru semifinale astfel: primul loc din prima grupă va juca împotriva ultimului din a doua, iar locul doi cu locul trei. După dubla manşă eliminatorie se vor alege echipele pentru Final Four!
Situaţia la zi după prima rundă
CSM a debuta bine anul acesta şi a umilit prin joc, la Bucureşti, tripla campioană europeană şi deţinătoarea trofeului, Gyor, cu scorul de 28-22 (13-11). Astfel a pus o diferenţă de 2 p între ea şi principala adversară la şefia grupei. Nykobing, care ne-a făcut clipe grele în calificări, când am jucat în Danemarca, n-au putut face faţă tot pe teren propriu echipei din Rostov pe Don, în faţa căreia a pierdut cu 25-29 (13-15). Valoarea trupei din Rusia, cu Pessoa în poartă, cu Ilina, Viahireva, Managarova, Barbosa, Ana Paula Rodrigues şi Katarina Bulatovic şi-a spus cuvântul în faţa unei formaţii care are doar una sau două jucătoare de superclasă de genul Kristinei Kristiansen, un conducător de joc cerebral, care are însă handicapul unei staturi destul de mici. Krim Ljubliana a suferit mult pe teren propriu în faţa lui Midtjylland, în rândurile căreia a strălucit încă o dată Veronica Kristiansen şi a fost condusă la 2 şi chiar 3 goluri în prima repriză. Dar fetele lui Uros Bregar s-au mobilizat mai bine şi au întors rezultatul în cea secundă, obţinând victoria la limită, cu 24-23 (11-11), beneficiind şi de un dram de noroc în plus faţă de daneze. Care, trebuie să recunoaştem, pe teren propriu sunt redutabile şi pe CSM o aşteaptă viaţă grea duminică, deoarece va trebui să înfrunte şi orgoliul rănit al gazdelor. Avantajul bucureştencelor poate veni din faptul că Helle Thompsen a antrenat Midtjylland şi le cunoaşte destul de bine pe adversare, ca să le facă nişte surprize. Rămâne de văzut ce va face contra rusoaicelor de la Rostov, acasă, peste două săptămâni... Clasamentul la zi în grupa noastră se prezintă astfel: 1) CSM, 8 p, golaveraj 152-121; 2) Gyor, 6 p (150-139); 3) Rostov pe Don, 6 p (123-116); 4) Nykobing, 4 p (130-143); 5) Krim, 4 p (125-140); 6) Midtjylland, 2 p (107-126).
În cealaltă grupă, liderul, echipa macedoneană Vardar, vicecampioana europeană la zi, care a intrat cu maxim de puncte, nu s-a omorât cu firea pentru a trece de Metz (Franţa), pe care a învins-o la pas, cu 29-23. Ferencvaros Budapesta a avut probleme în prima repriză pe teren propriu cu tânăra, dar ambiţioasa echipă a lui Dragan Adzic, Buducnost Podgorica, care a condus cu 2 sau 3 goluri. Echipa maghiară a pornit de la 19-18 repriza secundă şi a încheiat-o cu 34-26. În sfârşit, Herbert Muller a reuşit o victorie de orgoliu acasă cu Thuringer contra celeilalte echipe germane, Bietigheim, cu 28-26, a egalat-o la puncte, dar mai are mult până departe. Clasamentul la zi este următorul: 1) Vardar, 10 p (150-124); 2) Ferencvaros, 6 p (150-139); 3) Metz, 6 p (125-122); 4) Buducnost, 4 p (125-130); 5) Bietigheim, 2 p (124-138); 6) Thuringer, 2 p (120-141).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
