Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 16:26

Meciuri aprinse în Cupa Speranţelor

Vineri, la moderna şi cocheta bază sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş a debutat o nouă competiţie înscrisă în calendarul FRT şi rezervată copiilor (băieţi şi fete), cu vârste de 10 şi 12 ani. Potrivit noilor reglementări, la categoria de vârstă mai mică s-au jucat seturile numai până la 4. Arbitrul desemnat de federaţie să oficieze la această competiţie a fost vechiul prieten al municipiului nostru, Iordache Giban. Prezenţa sportivilor a fost destul de bună şi, cum s-a jucat în sală, pogramul s-a prelungit până seara. Sita jocurilor a cernut valorile încă din prima zi, astfel că s-a ajuns la faza sferturilor de finală, în care s-au disputat partide în care favoriţii s-au impus destul de lejer. Astfel, la 10 ani fete, favorita 1 Briana Vîlceanu (Atlas Craiova) a dispus cu un dublu 4-0 de Karina Bratut (Racheta Campionilor). Exemplul său a fost imitat la punct şi virgulă de favorita 2, Ioana Preda (Tineretului Vâlcean), în partida cu Alexia Brabete (CSS Roşiorii de Vede) şi de favorita 3, Eva Munteanu (CSS Slobozia) contra Alexiei Pîrvu (Vero Piteşti). Favorita 4, Oana Grozăvescu (CS Kofe), a întâmpinat o oarecare opoziţie din partea fetiţei de la TC Rm. Vâlcea, Ainhoa Dican, dar a învins-o cu 4-1, 4-1. Învingătoarele s-au calificat în semifinale şi urmau să-şi joace şansele la trofeu în meciurile Briana Vîlceanu vs. Eva Munteanu şi Ioana Preda vs. Oana Grozăvescu, asupra cărora vom reveni cu amănunte.

La băieţi, partidele din optimi au avut cam aceeaşi desfăşurare. Denis Duţă (Prosport 2009, favorit 1) s-a calificat în sferturi după victoria cu un dublu 4-0 asupra lui Andrei Bosea (Tineretului Vâlcean), iar favoritul 8, Dinu Frolu (Diamant Bucureşti), şi-a câştigat dreptul de a-l înfrunta după ce a câştigat cu un dublu 4-1 în faţa lui Eric Jurubiţă (LPS CSS Piteşti). Alte rezultate: Andrei Gîdoiu (TC As Piteşti) - Ioan Vlad (Steaua Bucureşti) 4-1, 4-1; Luca Frunză (S&F Tennis) - Tudor Preda (Champion Bucureşti) 4-1, 4-3 (8); Havier Ilie (Dacia Mioveni, favorit 5) - Vlad Precupescu (TC Bucureşti) 2-4, 4-1, 10-6; Eric Neacşu (TC Victor Hănescu) - Constantin Hîrleşteanu (Ceramus) 4-3(3), 4-1; Victor Crînguş (Tennis Masters, favorit 7) - Patrick Mihăiescu (Racheta Campionilor) 4-0, 4-1; David Pulpea (Muscelul, favorit 2) - Andrei Crăciun (Comesad) 4-0, 4-1. În sferturi se jucaseră la închiderea ediţiei meciurile Gîdoiu - Frunză 4-1, 4-0 şi Pulpea - Crînguş 4-0, 4-0. În semifinale urmau să se înfrunte Gîdoiu cu învingătorul partidei dintre Duţă şi Frolu, respectiv Pulpea cu învingătorul dintre Ilie şi Neacşu.

La categoria 12 ani, atât la fete, cât şi la băieţi se ajunsese în faza sferturilor. La fete erau programate partidele: Andreea Mihart (Elite Tg. Jiu, favorita 1) vs. Flavia Ogrezeanu (Dacia Mioveni); Alesia Voicu (LPS CSS Piteşti, favorita 3) vs. Martina Manzo (ACS Hidro); Ariana Constantin (CS Kofe, favorita 4) vs. Luana Chera (ACS Hidro); Elena Dragoş (Pro As Sibiu, favorita 2) vs. Diana Holdiş (TC Curtea de Argeş). Similar, la băieţi, urmau să joace: Damian Dobre (Dacia Mioveni, favorit 1) vs. Maximilian Spânu (Târgovişte); Alexandru Istrate (Dacia Mioveni 2012, favorit 2) vs. Ştefan Nuţă (Dacia Mioveni 2012); Victor Dumitru (Dacia Mioveni 2012, favorit 3) vs. I. Alexandru Măniţă (TC Curtea de Argeş); Mihnea Stanciu (LPS CSS Piteşti, favorit 4) vs. Ştefan Bădiţă (Dacia Mioveni 2012).

De reţinut ar fi faptul că partidele pot fi urmărite "la liber" de toţi iubitorii tenisului. Organizatorii, în frunte cu preşedintele T.C. Curtea de Argeş, prof. Gheorghe Borţan, au asigurat încă o dată condiţiile optime pentru desfăşurarea acestui turneu. Sponsorii tradiţionali, în frunte cu firma germană Dr. Oetker şi cu STEINEL ELECTRONIC, KARCHER, EURO TEHNO GROUP, Păstrăvăria Brătioara, Râureni şi Annabella vor asigura premiile, promotor fiind firma Smart Corporation Group şi partener media, Trustul de Presă ARGEŞ EXPRES.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It