Triumful voinţei şi respectului de sine: Volei Alba Blaj a cucerit argintul european la prima participare în Final Four!
La numai 7 ani de la înfiinţare, ambiţioasa echipă din Transilvania a scris o glorioasă pagină de istorie sportivă: s-a calificat în premieră între primele patru formaţii din voleiul european şi nu s-a mulţumit doar să participe, ci a cucerit de la primul meci, contra turcoaicelor de la Galatasaray, locul doi în competiţia finală. Victoria asupra adversarelor de sâmbătă, cu 23-25, 25-17, 25-22 şi 25-22, i-a permis să joace finala mare de a doua zi cu deţinătoarea trofeului, VakifBank Istanbul, cea mai puternică echipă a continentului la ora actuală. Ca să vă faceţi o idee asupra a ceea ce reprezintă formaţia de pe malul Bosforului este de ajuns să realizăm că întregul buget al Albei Blaj reprezintă salariul celei mai bune jucătoare din lume, care evoluează la adversare, chinezoaica Zhu!
Pentru cunoscătorii acestui sport captivant, era clar că în finala mică de duminică, favorită certă era formaţia italiană Imoco Volley Conegliano. Participantă la ultimele 4 Final Four-uri şi finalistă anul trecut, când pierduse cu 0-3 în faţa lui VakifBank, nu reuşise să-şi ia revanşa împotriva deţinătoarei trofeului. Asta mai ales graţie forţei deosebite dovedite sâmbătă, când în meciul direct egalase scorul de la 0-2 şi în decisiv condusese la 3 puncte, dar pierduse la fotografie partida. Setea de revanşă a echipei peninsulare a fost evidentă încă de la primele mingi ale finalei mici, în care a impus ritmul jocului şi n-a permis adversarelor de la Galatasaray, care pierduseră cu o zi înainte la Alba Blaj, să emită vreo pretenţie asupra rezultatului final. Imoco Volley Conegliano s-a impus fără mari probleme cu scorul de 25-17, 25-18, 25-20 şi a urcat pe treapta a treia a competiţiei. Practic, a coborât un loc în clasamentul final de la ediţia 2017.
Locul secund a fost ocupat - surprinzător pentru unii, mai ales pentru cei ce n-au văzut partida de sâmbătă cu Galatasaray - de către Alba Blaj. Echipa condusă de sârbul Darko Zakoc s-a comportat exemplar în semifinală, dar era evident chiar şi pentru necunoscători că numai o minune putea s-o ajute ca să se încoroneze ca regină a Europei voleibalistice. Valoarea adversarelor era net superioară, chiar şi fără a mai lua în calcul experienţa competiţională. Aşa cum era de aşteptat, VakifBank a jucat serios, profesionist, ne-a blocat gurile de tun, şi mai ales pe cubaneza Ana Cleger şi au atacat devastator prin superjucătoarele proprii. Speranţa de a obţine măcar un set s-a spulberat în cel de-al treilea, când deşi au condus, fetele lui Zakoc n-au putut să-l câştige punând pe tabelă punctul de onoare. VakifBank a câştigat cu 3-0 (25-17, 25-11, 25-17) şi şi-a păstrat trofeul cucerit acum pentru a patra oară. Românca Nneka Onyejekwe a fost aleasă în echipa ideală a competiţiei, fiind desemnată cel mai bun centru. Din spirit de corectitudine, trebuie să recunoaştem şi faptul că la reuşita jucătoarelor de la Alba Blaj a contribuit şi norocul, atunci când tragerea la sorţi i-a adus ca adversar în semifinală pe Galatasaray, care s-a dovedit a nu fi într-o formă ce i-ar fi putut permite să aspire la mai mult de locul patru din patru. Asta nu micşorează cu ceva meritele jucătoarelor din echipa noastră, care s-au bătut cu toate mijloacele sportive pe care le-au avut la dispoziţie pentru o performanţă notabilă a voleiului românesc. Ultimul trofeu european a fost adjudecat de CSM Bucureşti acum doi ani, când a cucerit Cupa Challenge la volei. Alba Blaj a ridicat stacheta performanţei, aruncând mănuşa celorlalte echipe româneşti. Cine o va ridica?... Aceasta este întrebarea. Înainte de a încheia, se cuvine să remarcăm buna organizare de la Sala Polivalentă din Bucureşti, prestaţia excelentă a galeriilor şi tot ceea ce a contribuit la spectacole memorabile în zilele de 5 şi 6 mai 2018.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
