Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 19:26

Umilită de Gyor, CSM Bucureşti a ratat finala Ligii Campionilor!

Pentru a doua oară consecutiv, echipa noastră n-a mai reuşit să ajungă în finala mare de la Budapesta. Şi asta pentru că, ne place sau nu, noi avem vedete cu aere ca Neagu, Gulden, Niombla, iar maghiarii au avut o echipă, în care rolul vedetelor l-au jucat sportivele care au ştiut să se sacrifice pentru atingerea obiectivului. În meciul de deschidere, Gyor a început ca din tun blocând culoarele spre poarta proprie şi mişcându-se bine şi pe atac, în timp ce bucureştencele au dat cu mingea-n bălării şi abia după 11 minute au înscris primul gol prin Neagu. Eficienţa sa a fost jenantă în prima repriză, când din 8 încercări a marcat doar 3 goluri. Paula Ungureanu a prins muşte în poartă, nereuşind măcar o paradă timp de 16-17 minute, iar Grubisic a mai echilibrat balanţa, dar abia în repriza secundă. Gulden a ratat de la 7 m lovind bara şi, în rest portarul lui Gyor, Grimsbo, şi-a făcut exemplar datoria. Tot timpul adversarele au ţinut echipa noastră la diferenţă de 2-3 goluri, prima repriză s-a încheiat cu 10-12 şi abia în min. 42 am egalat la 16. Scorul final a fost însă de 20-26, căci de-acolo spre final s-a prăbuşit totul, deoarece Neagu şi-a luat vacanţă mai devreme, iar celelalte fete n-au prea îndrăznit să mai tragă la poartă. În acest timp ce adversarele au zburdat cu Groot (8 goluri), Amorim şi Oftedal (câte 5), Gorbicz (4), Bodi (2), Broch şi Althaus (câte 1 gol). Noi ne-am remarcat prin 8 lovituri în bară, prin ratări incredibile, cum a fost aceea a lui Niombla singură pe contraatac cu Grimsbo şi am ratat finala mare. Au marcat pentru CSM într-o partidă jenant de slabă: Neagu (6 - câştigătoare a titlului de golgeter al competiţiei), Kurtovic şi Manea (câte 4, Mehmedovic (3), Gulden, Curea şi Jorgennsen (câte 1 gol). 

Finala pentru trofeu este o reeditare a celei din 2017 şi Vardar Skopje are ocazia de a-şi lua revanşa pentru titlul pierdut. Macedonencele au măturat pe jos cu rusoaicele de la Rostov pe Don, Leynaud a zăvorât poarta, iar Penezic, Lekic, Radicevic, Cvijc, Lacrabere şi colegele le-au dominat copios pe adversare precum Pessoa, Bulatovic, Dembele, Barbossa, Viakhireva sau Ilina (înlocuitoarea Anei Paula Rodrigues, autoaccidentată stupid). Echipierele de la Skopje, ale căror drumuri se vor despărţi după competiţia de la Budapesta, vor să plece cu marele trofeu şi în semifinală au impresionat, deoarece au dat impresia că ar fi putut marca mpotriva oricui oricând şi oricât ar fi dorit. Partea bună pentru noi este aceea că patru dintre cele mai valoroase - Lekic, Lazovic, Cvijc şi Radicevic - cărora li se va alătura bulgăroaica Omoreghe de la Krim Ljubljana, vor evolua în sezonul următor la CSM Bucureşti. Echipa din Rusia, aflată în premieră în Final Four, s-a bătut cu armele pe care le avea pentru un rezultat bun, dar a plătit tribut emoţiilor şi lipsei de experienţă la acest nivel. Dilema cea mare pentru noi era aceea dacă nu cumva aveau să se revanşeze faţă de fani câştigând finala mică împotriva bucureştencelor de la CSM... Vom reveni cu amănunte.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It