Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 21:21

Ambiţii mari în plan sportiv la Valea Danului: "Dacă anul viitor nu fac linişte în zonă cu echipele mele de fotbal şi handbal fete, mă las de meserie!"

Declaraţia a fost făcută la finalul primei ediţii a Cupei ARGEŞ EXPRES la fotbal juvenil de către prof. Gavrilă Megheş, de la Valea Danului. Acesta a fost pus în postura ca un ochi să-i plângă şi altul să-i râdă; pe de o parte, echipa lui de băieţi a ocupat ultimul loc al clasamentului în amintita competiţie, iar pe de alta, copilul Denis Preda, cel mai tânăr dintre cei care a evoluat, a fost recunoscut unanim drept cel mai tehnic dintre toţi. Drept urmare, s-a anunţat faptul că va fi dus la Dinamo Bucureşti. 

Prof. Gavrilă Megheş a trăit la intensitate maximă partidele băieţilor lui, deşi era conştient din start că şansele lor erau mici în confruntarea cu partenerii de turneu din oraş, dintre care cei mai mulţi erau legitimaţi şi se pregăteau de mai multă vreme în cadru organizat. Supărat că n-a reuşit să producă o surpriză, aşa cum a făcut fratele lui, Ştefan, cu echipa de la Albeşti, cu care a câştigat finala mică, dascălul de la Valea Danului a anunţat posibila revanşă anul viitor, însă cu echipa de fete: "Am acolo nişte sportive cu mare potenţial, atât la echipa de fotbal, cât şi la cea de habdbal, cu care mi-am propus să fac performanţă. Nu-mi plac declaraţiile bombastice, dar vă spun clar şi lămurit: dacă anul viitor nu fac linişte în zonă cu echipele mele de fotbal şi de handbal fete, mă las de meserie!" Gavrilă Megheş a aruncat o mănuşă confraţilor din oraş. Rămâne de văzut cine o va ridica şi în ce măsură potenţialii sponsori s-ar arăta interesaţi să susţină în viitorul apropiat competiţii de fotbal şi handbal fete...

Legat de talentatul Denis Preda, care a dovedit calităţi native excepţionale, pe care a început să şi le şlefuiască la o grupă de copii din Curtea de Argeş şi şi-a câştigat dreptul de a trece la nivelul următor în cadrul clubului Dinamo Bucureşti, trebuie să reţinem faptul că este cu adevărat pasionat de fotbal. Destul de timid în afara terenului, acesta a lăsat povara declaraţiilor celor mai mari. Tatăl său ne-a asigurat că trăieşte şi respiră fotbal şi, dacă pierde un antrenament, nu mai doarme noaptea: "Nu cred că se va pierde pe parcurs, iubeşte prea mult acest sport şi, în plus, vom avea noi grijă să nu se întâmple aşa ceva!" Prof. Gavrilă Megheş a întărit spusele lui Preda sr. şi s-a angajat să vegheze ca Denis să-şi construiască o carieră sportivă de excepţie. Aşa să fie!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It