"Cupa de vară" la tenis şi-a desemnat campionii!
Organizatorii au reuşit un adevărat tur de forţă şi s-au încadrat în programul stabilit pentru faza naţională a cluburilor şi palatelor copiilor. Competiţia înscrisă în calendarul Ministerului Educaţiei a fost găzduită de moderna şi cocheta arenă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş. Cei circa 90 sportivii înscrişi în turneu, dintre care cei mai mulţi au fost la categoria 10 ani fete - 32! - au beneficiat gratuit de cazare şi de masă, plus băuturi răcoritoare, mingi şi alte facilităţi din partea sponsorilor tradiţionali. Meciurile au început vineri şi s-au încheiat duminică, iar cele mai mari dificultăţi pe care le-au avut de depăşit cei din staff-ul de organizare - directorul turneului, Vasile Martin, împreună cu colegii profesori de la Clubul Copiilor din Curtea de Argeş şi Gheorghe Borţan, administratorul bazei - au fost create de starea vremii. Reprizele de ploaie din ultimul weekend au întrerupt destule partide, dar - până la urmă, vorba lui Shakespeare, "Totul este bine, când se termină cu bine!"
După încheierea finalelor, duminică, s-au desfăşurat festivităţile de premiere pentru câştigători. La categoria 10 ani fete, Amalia Tudor, de la Cernavodă, s-a impus în finala mare jucată contra vâlcencei Daria Cletan cu scorul de 4-1, 4-1 şi a câştigat trofeul. Pe locurile trei s-au clasat semifinalistele Daria Cristescu (Curtea de Argeş) şi Lavinia Bortes (Cernavodă). Similar, la băieţi, s-a impus piteşteanul Eric Jurubiţă, care l-a învins în ultimul act pe Mihai Căpriţă (Cernavodă) printr-un dublu 4-1. Treapta a treia a podiumului a fost ocupată de localnicul Denis Cucu şi Alexandru Anghel, din Slatina. Oraşul dunărean, făcut vestit de podul construit în secolul al XIX-lea de Anghel Saligny şi unde funcţionează în prezent Centrala Nuclearo-Electrică, s-a impus prin Diana Iordache şi la categoria 12 ani fete, după victoria pe care a repurtat-o în partida cu piteşteanca Ruana Dobre. La băieţi a triumfat Damian Dobre (Piteşti), care a câştigat confruntarea cu localnicul Luca Pîrvu cu scorul de 6-2, 6-0. Podiumul a fost completat de alţi doi reprezentanţi ai gazdelor - Ştefan Hodoş şi David Herciu.
La 14 ani fete, concitadina Alexandra Ştefan a confirmat adjudecându-şi finala cu Andreea Troncea (Roşiorii de Vede) cu scorul de 6-2, 6-0. Locul trei a revenit finalistelor Mara Păuna (Curtea de Argeş) şi Iulia Ion (Piteşti). La băieţi, Rareş Sandu (Piteşti) a cucerit primul loc după victoria cu 6-0, 6-4 obţinută asupra lui Deian Pană (Roşiorii de Vede), iar pe podium au urcat localnicii Ianis Marin şi Mario Ancuţa. În sfârşit, la categoria 16 ani, titlul de campioană a fetelor a fost cucerit de către Miruna Mesaru (Cernavodă) prin victoria cu scorul de 6-3, 6-1 obţinută în meciul cu Dinuţa Lis (Piteşti). Semifinaliste şi ocupante ale celei de-a treia trepte a podiumului au fost Miruna Cotfas (Cernavodă) şi Ioana Tomescu (Curtea de Argeş). La băieţi s-a impus concitadinul Victor Slăvescu, învingătorul piteşteanului Răzvan Buşe cu 6-1, 6-2, iar pe podium au urcat piteştenii Andrei Bălan şi Vlad Golescu. "A fost o competiţie aprig disputată, reuşită din toate punctele de vedere şi suntem convinşi că toţi participanţii nu numai că şi-au putut verifica potenţialul sau că şi-au făcut noi prieteni, dar au plecat şi cu amintiri frumoase din aceste zile petrecute la Curtea de Argeş", ne-a declarat prof. Gheorghe Borţan la final.
Sponsorii tradiţionali, în frunte cu firma germană Dr. Oetker şi cu STEINEL ELECTRONIC, KARCHER, EURO TEHNO GROUP, Păstrăvăria Brătioara, Râureni şi Annabella, au asigurat premiile, promotor a fost firma Smart Corporation Group şi partener media, Trustul de Presă ARGEŞ EXPRES.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
