Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 25 aprilie 2026 00:11

Turneul Hănescu a ajuns în fazele finale!

 Cea de-a XII-a ediţie a tradiţionalei competiţii găzduită de baza de pe strada Barajului din Curtea de Argeş a ajuns în fazele finale. Aşa cum v-am informat în ediţia anterioară, la 10 ani băieţi, Constantin Hîrleşteanu, favorit nr. 1 (CS Ceramus) l-a întâlnit pe Andrei Crăciun, favorit nr. 2 (Comesad Piteşti). Meciul a fost unul spectaculos, dar Hîrleşteanu s-a impus cu scorul de 4-2, 4-1. De asemenea, la 14 ani fete şi băieţi, câştigătorii s-au aflat de marţi după-amiază. Elena Neacşu, favorită nr. 2 (TC Rm. Vâlcea) a trecut de Alexia Iancu, favorită nr. 1 (TC Altius), scor 7-6(3), 0-6, 7-5, iar Rareş Sandu, favorit nr. 4 (LPS-CSS Piteşti), de Matei Seciu (Dacia Mioveni), scor 7-5, 1-6, 7-6(7).

Mergem mai departe cu 12 ani fete, acolo unde favorita nr. 1, Iris Zbranca (LPS-CSS Constanţa), a trecut succesiv de Andreea Barna (Iris Ştei), scor 6-1, 6-0 şi de Maria Nagy (CS Ceramus), scor 7-6(7), 6-2, pentru calificarea în finală. Unde astăzi, după închiderea ediţiei, a primit replica Alessiei Florea, favorită nr. 2 (Viva Tenis Club), învingătoare cu 6-0, 6-0 în faţa Alexiei Tatu (CS Ten Buzău) şi cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3 de Andra Farmache (Dinamo Braşov). La 12 ani băieţi, Cezar Papoe, favorit nr. 1 (CS Târgovişte), a ajuns în finală după victorii sucesive la Sergiu Urzică (CSM Moineşti), scor 6-1, 6-1 şi 3-6, 4-3 cu Yannick Alexandrescu (TC Victor Hănescu), care s-a retras. Adversar urma să îi fie Traian Petrică, favorit nr. 6 (TC Bucureşti), care a câştigat cu Călin Apostol (CSS Alexandria), scor 7-5, 6-3 şi cu 6-0, 6-2 de Constantin Radu (TC Stănică Craiova). În fine, la 12 ani dublu mixt, în sferturi de finală s-au calificat Alessia Florea/Călin Apostol, care au trecut de Andreea Barna/Tudor Batin 6-1, 6-1, Anamaria Oană/Cezar Bentzel, învingători în faţa dublului Maria Nagy/Constantin Radu, scor 6-4, 7-6(5), Sara Olteanu/David Morega care au trecut de Andra Farmache/Dan Vîlceanu cu 7-5, 6-2 şi Iris Zbrancă/Sergiu Urzică, câştigători cu 6-1, 6-0 în faţa perechii Alexia Tatu/Radu Filipache. Astăzi, la semifinalele de dublu mixt, la baza Tenis Club au sosit Victor Hănescu, Directorul General Dr. Oetker Romania, Ioan Cozma, însoţiţi de un staff impresionant, care au efectuat şi ultimele premieri ale ediţiei 2018.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It