"I-am bătut şi pe-aştia, alţii la rând!": Portugalia U21 - România U21 1-2 (0-0)
La Pacos de Ferreira, reprezentativa U21 a României pregătită de Mirel Rădoi a învins vineri seara Portugalia şi a rămas neînvinsă în preliminariile pentru Euro 2019. La pauză, cele două formaţii s-au aflat la egalitate, scor 0-0. Portarul Ionuţ Radu a avut două intervenţii salvatoare, care au făcut ca tabela să rămână neschimbată. Mai mult, tricolorii puteau marca prin Denis Man, care a avut o execuţie spectaculoasă de la marginea careului şi prin Florinel Coman, al cărui şut din lovitură liberă a fost reţinut cu greu de portarul advers. De asemenea, Ianis Hagi i-a dat emoţii portarului advers cu o execuţie cu pământul de la 25 metri. În mitanul secund, elevii lui Mirel Rădoi au început foarte bine jocul şi au preluat conducerea pe tabelă, 2-0, după ce au marcat Cicâldău şi Ivan. Misiunea noastră s-a complicat în min. 70, după ce Nedelcearu a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Apoi, cu un minut înainte de cele 90 minute regulamentare, când portughezii reduseseră diferenţa, Ivan a fost trimis şi el la vestiare. Arbitrul turc Ali Palabiyik a prelungit meciul cu 10 minute şi în ultimele secvenţe ale partidei, gazdele puteau să marcheze, dar Ionuţ Radu, căpitanul tricolorilor, a apărat şi a trimis România aproape de turneul final din Italia. România U21 mai are de disputat trei partide, toate pe teren propriu, cu Bosnia-Herţegovina, Ţara Galilor şi Liechtenstein.
Caseta tehnică:
Portugalia: J. Pereira - Fernando (D. Goncalves, 74'), J. Fernandes, F. Ferreira, Y. Ribeiro - Eustaquito (J. Filipe, 46'), P. Rodrigues, J. Carvalho - J. Felix - Tavares (Gil Dias, 59'), D. Jota. Selecţioner: Rui Jorge. Rezerve: J. Virginia, D. Leite, M. Pereira Lage, A. Horta.
România: A. Radu (cpt.) - Boboc, Nedelcearu, Paşcanu, Fl. Ştefan (Fl. Borţa, 90') - Dr. Nedelcu, Cicâldău - Man (A. Ciobanu, 90+7'), Hagi (Ad. Rus, 76'), Fl. Coman - A. Ivan. Selecţioner: Mirel Rădoi. Rezerve: Căbuz, Ad. Petre, Oaidă, Măţan.
Au marcat: J. Carvalho (84')/Cicâldău (51'), A. Ivan (57').
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
