CUPA ARGEŞ EXPRES la Fotbal Juvenil a ajuns la ediţia a II-a!
Ziarul ARGEŞ EXPRES va organiza vineri cea de-a II-a ediţie a CUPEI ARGEŞ EXPRES la Fotbal Juvenil, adresată elevilor din clasele V-VIII. Evenimentul se va derula în Sala Municipală de Sport, începând cu ora 08.30, când va avea loc Festivitatea de deschidere. Competiţia se va desfăşura conform regulamentului Olimpiadei Gimnaziilor şi este dedicată Zilei Europene a Sportului. În cadrul concursului vor participa echipele reprezentative ale următoarelor unităţi de învăţământ gimnazial: Şcoala "Mircea cel Bătrân", Şcoala "Armand Călinescu", Şcoala "Carol I", Şcoala "Regina Maria", Şcoala nr. 1 Valea Danului, Şcoala "Basarab I", Şcoala Albeştii de Argeş şi Şcoala nr. 1 Corbeni. Ca şi la ediţia din 25 mai, se vor acorda premii constând în diplome, medalii, cupe şi mingi de fotbal. Prin această a doua ediţie ne dorim să sporim spiritul competitiv între unităţile de învăţământ şi să deschidem, totodată, apetitul elevilor pentru sport şi lucrul în echipă şi suntem convinşi că vom vorbi despre un nou succes!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
