Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 25 aprilie 2026 01:43

Tensiuni la Basarabi Curtea de Argeş: "Dau afară jumătate de echipă şi joc cu copiii!"

Înfrângerea de sâmbăta trecută, din deplasare, cu Voinţa Budeasa (scor 0-11), se pare că a umplut paharul la nivelul conducerii clubului din municipiu. Preşedintele Octavian Tiriachiu ne-a declarat duminică următoarele: "Ieri nu am putut să merg cu echipa la Budeasa şi nu prea ştiu sigur ceea ce s-a întâmplat. Este suspect faptul că la pauză eram conduşi doar cu 1-0, iar meciul s-a terminat 11-0 pentru gazde. Cu tot respectul pentru cei de la Voinţa Budeasa, ei sunt debutanţi la acest nivel şi n-aş fi crezut că vom încasa o asemenea bătaie, cu toate că am deplasat un lot restrâns numeric. Ceva s-a întâmplat acolo şi, dacă voi avea confirmarea că mi s-a <<umblat>> la jucători, de către <<prietenii>> din municipiu (se ştiu ei care sunt!), voi tăia în carne vie, fără să mă uit pe cine voi pune pe liber. Mai bine jucăm cu copiii decât să ne facem de râs cu consacraţii!... Ştiu că a filmat cineva partida şi după ce voi intra în posesia înregistrării, voi lua şi deciziile care se impun!" Interesant este faptul că filmarea a apărut şi pe site-ul AJF Argeş şi este postată şi pe YouTube.

Marţi, la şedinţa de consiliu local, Octavian Tiriachiu, care a venit însoţit de o parte dintre jucătorii de la Basarab Curtea de Argeş, a spus următoarele: "Am văzut filmarea şi pot să spun că, după primirea golul trei, jucătorii mei nu au mai vrut să joace. Motivele le ştim doar eu şi ei, pentru că am avut o discuţie lămuritoare în acest sens. Vreau să le spun şi pe această cale că nu Tiriachiu s-a făcut de râs sâmbătă, la Budeasa, ci cei care au mimat fotbalul. Voi remania lotul, pentru că au mai fost probleme de acest fel şi anul trecut. Chiar dacă sunt înjurat, denigrat, ponegrit, vreau să le reamintesc tuturor faptul că atunci când nu exista fotbal la Curtea de Argeş de ani buni de zile, eu am avut curajul să înscriu o echipă în campionatul judeţean! E mult, e puţin, nimeni nu are dreptul să mă judece... Poate că am greşit şi eu când am înscris echipa în Liga a IV-a, deoarece la sate, în Liga a V-a, se bagă <<materiale>> din plin şi se călesc caracterele adevărate. Celor care sunt cu mintea în altă parte, le spun de pe acum <<Drum bun!>>, iar dacă nu sunt profesionişti, nu au ce căuta la Basarabi Curtea de Argeş! Şi nu cred că-şi vor găsi nicăieri locul în judeţul Argeş după prestaţii jenante precum cea de sâmbătă...".

Rezultatele etapei a V-a au fost acestea: AS Poiana Lacului - Sporting Piteşti 3-3 (2-0); CSC Suseni - AS Băiculeşti 3-1 (0-0); Juventus Bascov - ACS Costeşti 1-1 (0-1); Gloria Berevoeşti - DLR Piteşti 1-2 (1-0); Real Bradu - Victoria Buzoieşti 4-2 (1-0); Voinţa Budeasa - Basarabi Curtea de Argeş 11-0 (1-0). Meciul CS Mioveni 2 - Viitorul Ştefăneşti s-a jucat joi seara, iar AS Colibaşi a stat.

Clasament: 1. Real Bradu 13 p; 2. Sporting Piteşti 10 p; 3. Gloria Berevoeşti 10 p; 4. Voinţa Budeasa 8 p; 5. AS Poiana Lacului 8 p; 6. Victoria Buzoieşti 6 p; 7. DLR Piteşti 6 p; 8. CSC Suseni 6 p; 9. Basarabi Curtea de Argeş 6 p; 10. Juventus Bascov 5 p; 11. AS Băiculeşti 4 p; 12. CS Mioveni 2 3 p; 13. AS Colibaşi 3 p; 14. ACS Costeşti 2 p; 15. Viitorul Ştefăneşti 0 p. 

Etapa a VI-a, 29 septembrie: Viitorul Ştefăneşti - Juventus Bascov; AS Colibaşi - CS Mioveni 2; Victoria Buzoieşti - Gloria Berevoeşti; Basarabi Curtea de Argeş - Real Bradu; ACS Costeşti - CSC Suseni şi AS Băiculeşti - Sporting Piteşti. Meciul Voinţa Budeasa - AS Poiana Lacului a fost amânat la o dată ulterioară, care va fi anunţată de AJF Argeş, iar DLR Piteşti va sta.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It