Naţionalele U12 ale României s-au calificat la turneele finale Tennis Europe Winter Cups!

# Din echipa de fete face parte şi Eva Maria Ionescu (TC Curtea de Argeş)
Evoluţie impresionantă a naţionalei U12 de băieţi a României în Estonia, la Tallinn, acolo unde a avut loc unul dintre turneele de calificare Tennis Europe Winter Cups. Echivalentul unui Campionat European pe echipe pentru jucătorii sub 12 ani, acest Winter Cups le-a oferit ocazia românilor să-şi demonstreze valoarea. David Cristian Carteputredă (Viva Tenis Club Galaţi), Gabriel Gheţu (Viva Tenis Club Galaţi) şi Rareş Teodor Pieleanu (Asoc. Tenis Club Victor Hănescu), însoţiţi de antrenorul Alexandru Ghiţă, au câştigat toate cele trei întâlniri, cu Letonia, Belarus şi Rusia, cu acelaşi scor, 3-0, iar în cele trei întâlniri, în 9 meciuri, au pierdut doar 2 seturi. România a ocupat locul 1 la finalul acestui turneu de calificare şi merge mai departe alături de Rusia. Turneul final, la care participă cele mai bune opt echipe din Europa, va avea loc în Cehia, la Veska, în perioada 8-10 februarie 2019.
Calificare şi pentru Naţionala U12 de fete a României, care a jucat în Ucraina, la Kiev, ocupând, în final, locul 2. Eva Maria Ionescu (AS Tenis Club Curtea de Argeş), Alessia Maria Florea (Viva Tenis Club Galaţi) şi Iris Zbranca (LPS CSS Constanţa), însoţite de antrenorul Radu Popescu, au început în forţă turneul cu o victorie clară, 3-0, în faţa Turciei, fetele noastre câştigând toate întâlnirile cu 2-0 la seturi. Mult mai echilibrat a fost meciul din semifinale, cu Italia, dar România a reuşit să revină de la 0-1 şi să câştige următoarele două partide în minimum de seturi, pentru o calificare în finală şi, evident, calificare la tuneul final. Chiar dacă au pierdut finala de la Kiev, 0-3 cu Ucraina, echipa gazdă, fetele noastre şi-au asigura prezenţa la turneul final, printre cele mai bune 8 echipe din Europa, turneul final programat tot în 8-10 februarie, în Marea Britanie, la Sunderland.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
