La mulţi ani, Florin Halagian!
S-a născut la 7 martie 1939, la Bucureşti. A fost iubit şi respectat, tot atât pe cât a fost de urât şi de contestat. După 19 ani de fotbal, începuţi la Dinamo Bucureşti (1960) şi încheiaţi la Vagonul Arad (1969), a trecut din iarbă pe banca tehnică la 30 ani. A adunat aproape 1.000 meciuri în 40 ani de antrenorat (1971-2011), pe banca tehnică a mai multor echipe.
"Poate aş fi meritat să fiu şi eu antrenorul naţionalei României. Este, poate, cel mai mare regret al vieţii mele... Rezultatele mele m-ar fi recomandat, dar asta a fost. Am antrenat cele mai mari echipe din România din perioada mea - Dinamo, Steaua, FC Argeş şi Universitatea Craiova, am fost antrenorul echipei naţionale olimpice şi al naţionalei de tineret, deci am avut pe mână cam toţi marii fotbalişti din anii '80. Povestea Steaua în viaţa mea are o istorie aparte. Ministrul Apărării de atunci, Constantin Olteanu, m-a curtat, ca să zic aşa, mult timp, insista să plec de la Scorniceşti, unde antrenam echipa FC Olt şi să vin la Armată. Eu nu prea voiam, pentru că eram un produs al lui Dinamo. De vreme ce tot îl amânam, i-am recomandat câţiva jucători tineri, foarte talentaţi, care au fost transferaţi la Steaua. Cu doi ani înainte eu recomandasem clubului să-l ia pe Belodedici, care juca la Moldova Nouă, pe Ştefan Petcu de la Constanţa, am adus mulţi jucători - Bumbescu, Bărbulescu, Radu II, Stângaciu şi aşa mai departe. Dacă nu eram eu să-l scot pe Iordache din lot, Duckadam n-ar fi avut loc la Steaua. Cine a fost eroul din Spania dacă nu Duckadam?!?..."
La polul opus, la cele mai mari bucurii, se găsesc, evident cele 3 titluri naţionale cucerite cu FC Argeş (1972, 1979) şi Dinamo (1992). Rămâne în panoplia de aur a fotbalului românesc celebrul meci din 24 iunie 1979, jucat pe stadionul din Şoseaua "Ştefan cel Mare" cu titlul pe masă, Dinamo - FC Argeş 3-4, în care "câinii" erau obligaţi să câştige, în timp ce piteştenilor le era suficient şi un egal. "De departe cea mai frumoasă perioadă a mea ca antrenor a fost la FC Argeş. Mă doare sufletul când mă gândesc ce a fost şi ce a ajuns echipa asta acum. Am lucrat zece ani cu Dobrin, fotbalist unic în fotbalul european", spune Halagian.
Să râdem cu "Armeanul"...
În 1999, Halagian o dusese pe FCM Bacău spre cupele europene: "Ajunsesem în Cupa UEFA Intertoto, iar sorţii ne hărăziseră un adversar din Armenia, Ararat Erevan. Acolo ne-au primit ca pe... ai lor! Mare sărbătoare. Nu înţelegeam nimic. Eram, totuşi, adversari. Toată lumea era, însă, încântată că pe preşedintele clubului îl chema Chivorchian, iar pe antrenor Halagian. Au crezut că suntem echipa comunităţii armene din România!"
În septembrie 1995, Florin Halagian îl înlocuia pe Marian Bondrea la FC Naţional după 2-3 cu Poli Iaşi în Cotroceni. "Bancarii" erau pe ultimul loc al primei divizii, cu o victorie, un egal şi 5 înfrângeri, golaveraj 6-17. Cu "Armeanul" pe bancă terminau campionatul pe locul 2, după Steaua, cu 18 victorii, 6 egaluri şi 10 înfrângeri, golaveraj 60-44. Povesteşte Marin Dună: "Eu mă întorsesem de la Steaua, eram în formă atuncea, dădeam goluri, îmi mergea jocul, echipa începuse să câştige, o etapă, două, trei, patru… şi Hala tot striga mereu la mine în timpul meciurilor, <<Marinee, Marineee!>> în sus, <<Marine, Marineeee!>> în jos, <<Marine, Marineeee, ce faci?!>>… Măi să fie, eram căpitan de echipă, na… şi m-am dus după un meci şi i-am zis: <<Nea Florine, ce se-ntâmplă? Nu sunteţi mulţumit de mine?>>, normal, civilizat, frumos… M-a luat de-o parte, m-a luat după umeri şi mi-a zis: <<Băi Marine, băăăi Marinee… Băi, prostovane, păi tu la cine vrei să strig? Strig şi eu la ăla care e în formă, căpitanul echipei, şi ceilalţi tac din gură. Tu vezi-ţi de treabă acolo, joacă bine, dă goluri, că eu o să strig în continuare la tine, nu băga în seamă, vezi primele din cont>>... M-a marcat tactica aia, strategia lui...".
Metodele prin care obţinea performanţe, sub celebrul slogan "Focu' la ei!" a atras şi critici, şi laude. În 1990 l-a dorit cunoscuta grupare britanică Aston Villa, însă tranzacţia a căzut pentru că "Armeanul" nu ştia o boabă din limba lui Shakespeare, cu excepţia lui "Yes" şi "No". De altfel, nici dintr-o altă limbă străină nu ştia "Hala" nimic, aşa că a rămas de pomină o întîmplare din cantonamentul tradiţional al echipelor româneşti în Italia, Norcia, undeva prin 1999... "Dom' profesor" antrena pe FC Argeş şi era cu echipa la masă. S-a mâncat felul 1, s-a mâncat felul 2, iar Hala a dorit ca desert câte o portocală pentru fiecare fotbalist. Negăsind translatorul prin apropiere, s-a adresat direct ospătarului într-o italiană cu puternice reminiscenţe dacice: "Una portocala per tutti persone". Şi ce românească neaoşă a fost la gura lui când nefericitul i-a adus o portocală, aşa cum, de fapt, îi fusese făcută comanda...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
