Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 25 aprilie 2026 00:15

S-a definitivat ţintarul calificărilor în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin!

La sfârşitul săptămânii trecute s-au jucat ultimele partide din grupele principale, în urma cărora s-au definitivat clasamentele. Pe baza acestora s-au decis şi meciurile eliminatorii în dublă manşă, ce vor stabili care vor fi cele 4 echipe ce-şi vor disputa în luna mai, la Budapesta, trofeul suprem din handbalul feminin european. De remarcat ar fi faptul că dintre favoritele la calificare, au confirmat Gyorul, deţinătoarea trofeului, Rostov pe Don şi Metz, în timp ce marea dezamăgire rămâne CSM Bucureşti, surprinzătoarea câştigătoare din 2016. La suprize se înscriu anul acesta în primul rând Vipers Kristiansand şi, parţial, Ferencvaros şi Buducnost. Şi acestea, cu siguranţă, nu se vor opri aici!

Clasamentele din Grupele Principale

În prima grupă s-au înregistrat în ultimul weekend următoarele rezultate: Copenhagen - Metz 36-33; Brest Bretagne - Buducnost Podgorica 22-22; Rostov pe Don - Odense 25-19. Clasamentul final are următoarea configuraţie: 1) Metz 15 p (golaveraj 299-242); 2) Rostov pe Don 15 p (261-241); 3) Buducnost Podgorica 11 p (245-248); 4) Odense 8 p (246-267). Acestea sunt echipele calificate pentru faza următoare. Pe dinafară au rămas Copenhagen 8 p (271-280) şi Brest Bretagne 3 p (253-297).
Rezultatele înregistrate în cea de-a doua grupă principală au dovedit seriozitatea sau lipsa acesteia la unele dintre echipele care au evoluat. CSM Bucureşti, care a deschis seria, jucând acasă vinerea trecută, în Sala Polivalentă, a remizat cu Thuringer, scor 23-23, Gyorul a bătut la Kristiansand cu 33-26, iar Ferencvaros n-a stat prea mult la discuţii cu Krim, câştigând acasă cu 31-27. Clasamentul grupei se prezintă în felul următor: 1) Gyor 18 p (333-267); 2) Vipers Kristiansand 12 p (288-265); 3) Ferencvaros Budapesta 12 p (298-282); 4) CSM Bucureşti 11 p (292-282). Pe locurile 5 şi 6 s-au clasat Krim Ljubljana 5 p (243-281) şi Thuringer 2 p (255-308).

Partidele eliminatorii

Conform regulamentului competiţiei, primele 4 echipe din cele două grupe principale se vor împerechea astfel încât să joace locurile 1 cu 4 şi 2 cu 3. În consecinţă, ţintarul arată astfel: Gyor - Odense, Rostov pe Don - Ferencvaros, Metz - CSM Bucureşti şi Vipers Kristiansand - Buducnost Podgorica. Echipa noastră va juca primul meci acasă şi returul în Franţa, astfel că va fi extrem de greu să obţină calificarea în condiţiile actuale, când are lotul decimat de accidentări, în timp ce adversarele sunt în mare formă. Anul trecut, acestea au încasat-o urât la Bucureşti, dar era cât pe ce să ne facă figura la ele acasă. Campioana noastră are mâine un meci foarte greu la Vâlcea, echipă care anul acesta a fost un coşmar pentru ea, fiind una dintre pretendentele la titlu. Dar, în acelaşi timp, se poate pregăti pentru partidele cu Metz printr-un joc extrem de solicitant. O necalificare în Final Four, ca şi ratarea titlului naţional, ar fi sinonime cu o catastrofă pentru CSM. Jucătoarele lui Dragan Djukic pot să-şi spele toate păcatele în meciurile următoare, salvând un sezon în care până acum au dezamăgit!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It