Skillzy, mascota EURO 2020, a fost la Bucureşti!

Vineri, Primăria Municipiului Bucureşti şi Federaţia Română de Fotbal au organizat evenimentul de lansare, la nivel local, a mascotei oficiale UEFA EURO 2020. La festivitate au participat Dorinel Munteanu şi Gabriela Szabo, ambasadorii EURO 2020, dar şi fostul internaţional Lucian Sănmărtean, în calitate de eurostar al turneului final. Mascota EURO 2020 le-a înmânat în mod simbolic celor trei invitaţi primele bilete pentru turneul final care se va disputa anul viitor. Skillzy este un adolescent pasionat de free-styling, care e inspirat de fotbalul de stradă, jonglerii şi scheme de "miuţă". El creează o legătură unică între fanii fotbalului şi cultura de stradă cu trucurile sale. Este un model pentru adolescenţi cu abilităţile sale şi pentru adulţi cu atitudinea sa. Mascota EURO 2020 şi-a făcut debutul la Amsterdam, pe 24 martie, la meciul din calificările pentru EURO 2020 dintre Olanda şi Germania. De atunci străbate Europa să ajungă în toate cele 12 oraşe gazdă ale EURO 2020. Vineri, acesta a fost prezent la Bucureşti! Skilzzy a fost invitat la turneul Mini EURO pentru copii U10, care s-a desfăşurat în perioada 24-26 mai. Fazele finale ale acestuia au avut loc pe Arena Naţională. La Mini EURO au participat 24 echipe, cu numele a 24 ţări europene, simulând formatul turneului final care va fi găzduit anul viitor de 12 oraşe, printre care şi Bucureşti.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
