CUPA ARGEŞ EXPRES - Lupte deloc frăţeşti la fotbal-fete între şcolile de la Albeşti şi Valea Danului

După cum am anunţat deja, vineri, de la ora 09.00, se va da startul ediţiei a III-a a Cupei ARGEŞ EXPRES la fotbal, la care vor participa 8 echipe - jumătate din Curtea de Argeş, restul din zonă. Competiţia este organizată cu sprijinul unui foarte inimos om de afaceri din Curtea de Argeş care - în continuare - ţine să nu "iasă în faţă". Ca organizatori, ne bucurăm de colaborarea cu Primăria Municipală. Anul trecut am deschis seria acestor organizări prin două ediţii, una de început de vară şi alta în toamnă, la care protagonişti au fost băieţii din ciclul gimnazial. În ideea de a da un anume echilibru, am propus profesorilor de Educaţie fizică şi sport din municipiu şi din zona rurală ca 2019 să fie dedicat fetelor şi dumnealor au răspuns cu promptitudine, înscriindu-şi echipele. Mai mult, intenţionăm ca de anul viitor să diversificăm aria sporturilor trecând - după toate probabilităţile - la handbal. Vă vom informa la timpul potrivit despre toate deciziile ce se vor lua. Astăzi vom deschide seria prezentării echipelor care aşteaptă susţinerea suporterilor în frunte cu primarii localităţilor pe care le reprezintă.
Lot Şcoala Valea Danului

Ambiţioasa trupă din comuna condusă de către primarul Vasile Preda are un antrenor care şi-a dovedit valoarea de-a lungul anilor şi n-a dat cinstea pe ruşine nici la ultimul loc de muncă. Anul trecut, prof. Gavrilă (Jan) Megheş ne spunea că are o echipă de fete "trăznet", care s-ar putea ridica ca nivel de performanţă peste ceea ce au reuşit băieţii. Acum rămâne să ne convingem dacă va fi confirmat de evoluţiile elevelor sale pe teren. Echipa sa are următoarea componenţă: Elena Teodora Hondor (clasa a VII-a), Elena Andreea Tănase (idem), Nicola Andreea Voicilă (clasa a VII-a), Ana Maria Arine (clasa a VII-a), Luigia Mihaela Mihalcea (clasa a VIII-a), Izabela Maria Florea (clasa a VII-a), Oana Barbu (clasa a VIII-a) şi Ilioara Ştefănescu (clasa a VIII-a).
Lot Şcoala Albeştii de Argeş

Ca să fie frumos, echipa din comuna primarului Gabriel Popa îl are ca antrenor pe prof. Ştefan Megheş, nimeni altul decât fratele lui Jan. Rămâne de văzut dacă meciurile dintre cele două formaţii - în cazul în care sorţii le va rezerva confruntări directe în grupe şi fazele finale - se vor dovedi a fi sau nu frăţeşti. Noi suntem convinşi că, mai degrabă, se va dovedi truismul potrivit căruia "frate-frate, dar brânza e pe bani!" Iată care este formula de echipă cu care Fane va intra în competiţie: Andreea Stănciulescu, Andreea Stan, Andreea Ştefan, Daniela Andrei, Raluca Preoteasa, Ioana Mocanu, Raluca Ciucu, Maria Irina, Daria Hulea şi Alina Stănescu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
