Georgia Andreea Crăciun a câştigat turneul ITF de 15.000 dolari de la Bucureşti!

Jucătoarele din România au dominat cu autoritate turneul ITF de 15.000 dolari organizat în Bucureşti de Tennis Performance Club, săptămâna trecută, reuşind să păstreze în ţară atât trofeul de la simplu, cât şi pe cele de la dublu. Brăileanca Georgia Andreea Crăciun, favorita nr. 1 a competiţiei şi-a făcut duminică un cadou frumos la împlinirea vârstei de 20 ani şi este noua campioană la simplu, după ce a câştigat în doar două seturi (7-5, 6-2) finala cu Laura Schaeder, din Germania, cea care, în semifinale, a trecut după un meci maraton, cu 6-4, 2-6, 7-5 de favorita nr. 2, compatrioata noastră, Ilona Ghioroaie. Nu mai puţin de 14 jucătoare din România au fost pe tablou în proba de simplu, iar pe tabloul de dublu am avut 13 reprezentante.

Titlul la dublu a revenit, spre satisfacţia noastră, unei perechi 100% din România, Oana Smaranda Corneanu şi Oana Gavrilă, care au câştigat fără să fie printre favorite. În ultimul lor meci la acest turneu, fetele noastre s-au impus cu 5-7, 6-4, 10-4 în faţa unei perechi din Cehia, K. Hrabalova/B. Miklova.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
