Remiză albă în capitală: Metaloglobus - FC Argeş 0-0!

FC Argeş a plecat cu un punct din deplasarea de sâmbătă după-amiază, din capitală, contra celor de la Metaloglobus. Confruntarea dintre bucureşteni şi argeşeni s-a terminat la egalitate, 0-0, rezultat echitabil având în vedere modul în care au decurs ostilităţile în teren. După 20 de minute destul de anoste, fără ocazii de gol, FC Argeş putea deschide scorul prin Buhăescu, însă şutul acestuia, din interiorul careului, a fost reţinut de Gavrilaş. Cu un sfert de oră înainte de finalul primului mitan, alb-violeţii au irosit cea mai mare ocazie de gol a meciului. Blejdea a centrat în careu pentru Ionuţ Şerban, iar acesta, singur cu portarul, a tras cu latul pe lângă poartă! O bună oportunitate de a marca a avut şi Buhăescu, însă acesta nu a ajuns la timp la mingea centrată de Muşat. Imediat după pauză, bucureştenii au reuşit să deschidă scorul prin Ciocâlteu, care a trimis în plasă din centrarea lui Claudiu Herea, însă tuşierul Damian Antal a anulat reuşita gazdelor motivând că balonul a depăşit linia terenului în momentul centrării. Până la finalul celor 90 de minute, ambele echipe au încercat să marcheze în urma unor faze fixe. Blejdea, Nini Popescu şi Cătălin Barbu nu au reuşit să-l învingă pe Gavrilaş, replica bucureştenilor fiind dată de şuturile lui Andrei Lungu şi Ovidiu Herea, care nu au prins cadrul porţii apărate de Răzvan Ducan. În urma acestei remize, FC Argeş a rămas pe locul 10, cu cele 18 puncte acumulate, în 13 partide jucate.
La meciul de sâmbătă după-amiază, cu Metaloglobus Bucureşti, a fost prezent şi Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş. Acesta a ţinut să urmărească pe viu evoluţia echipei noastre având în vedere faptul că meciul nu a fost televizat. La finalul întâlnirii, Gentea a schimbat câteva impresii despre partidă cu antrenorul Ionuţ Badea. Următorul meci al echipei noastre este restanţa cu CSM Reşiţa, din etapa a XI-a a Ligii 2 Casa Pariurilor, partidă programată miercuri, 6 noiembrie, de la ora 14.00, pe Stadionul "Nicolae Dobrin". De asemenea, FC Argeş va întâlni sâmbătă, de la ora 15.00, pe propriul teren, pe UTA Arad.
Caseta tehnică
Metaloglobus: Gavrilaş - Lung, Ciobotariu, Plămadă, Sota (min. 75 Ghenovici) - Sava, Ovidiu Herea (cpt.), Ciocâlteu (min. 66 Coman), Lungu - Claudiu Herea, Duminică. Rezerve neutilizate: Nedelcovici, Cazan, Stoianovici, Banu, Ionescu. Antrenor: Marius Măldărăşanu.
FC Argeş: Ducan - Dănescu, Turda, Şerbănică, Muşat (min. 46 Tofan) - Moihedja, Prepeliţă (cpt.), Şerban, Nini Popescu - Blejdea (min. 90 Barbu), Buhăescu (min. 64 Grecu). Rezerve neutilizate: Agachi, Popa, Matiş, Motroc. Antrenor: Ionuţ Badea.
Stadion: Metaloglobus (Bucureşti).
Arbitru: Adrian Illyeş (Ploieşti). Asistenţi: George Bogdan Duţă şi Damian Antal (ambii din Bacău). Rezervă: Mădălin Dicu (Bucov-Prahova). Observatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila) şi Bogdan Mihai Pâncu (Craiova).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
