Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 13:04

Începe Trofeul Dr. Oetker la tenis (dublu)!

Tradiţionala competiţie ce se desfăşoară anual în această perioadă va deschide oficial sezonul de sală la Curtea de Argeş. De la directorul turneului, prof. Gheorghe Borţan, am aflat că acesta este prevăzut în calendarul Federaţiei Române de Tenis la categoria a VI-a, iar arbitru delegat va fi vechea noastră cunoştinţă, piteşteanul Iordache Giban. Taxa de înscriere pentru participanţi este de câte 100 lei, iar premiile sunt în valoare de 1.000 lei. Aceştia vor fi cazaţi la Hotelul Posada şi vor beneficia de mai multe facilităţi, printre care şi o masă festivă. Toţi jucătorii vor primi diplome de participare şi cadouri-surpriză din partea sponsorului principal, Dr. Oetker. "Partidele se vor juca pe două categorii, la plus 30 ani, respectiv la plus 50 ani. Ultimele confirmări de participare, respectiv retrageri se pot face până în data de 14 noiembrie. Spectatorii pot urmări meciurile şi-şi pot susţine favoriţii gratis, ca de obicei", a concluzionat prof. Borţan.

Organizatorul Trofeului Dr. Oetker la dublu este Tenis Club Curtea de Argeş. Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker Romania. Sponsorii ediţiei 2019 sunt: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş. Parteneri media: Radio Argeş Expres şi Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului este SCG - Smart Corporation Group.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It