Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 11:46

Badea a tras concluziile după remiza cu Petrolul: "Am câştigat un punct!"

La finalul meciului cu Petrolul Ploieşti, terminat la egalitate, 1-1, Ionuţ Badea, antrenorul echipei noastre, consideră echitabilă această remiză. Principalul alb-violeţilor spune că nu este uşor să câştigi împotriva unui adversar precum Petrolul: "A fost un meci contra uneia dintre cele mai bune echipe din Liga a II-a, o echipă care se vede că lucrează, care poate pune în difultate orice adversar şi prin componenţa ei individuală, dar şi prin mişcările ofensive pe care şi le-au antrenat şi însuşit. Pentru noi rămâne un punct câştigat, deşi în multe momente echipa a lăsat impresia că poate câştiga această partidă. Încheiem un ciclu fără înfrângere în care s-a jucat din 3 în 3 zile. Este o situaţie bună de încredere, însă e doar un punct. Până în iarnă vreau să acumulăm cât mai multe puncte, iar apoi rămâne de văzut ce vom putea face. Au fost două reprize diametral opuse. Să te aperi 90 de minute nu poate să-ţi aducă nici victoria, nici măcar un egal! Le-am transmis la pauză că trebuie să jucăm, să pasăm în continuare, să deschidem frontul de lucru pentru că aşa am şi marcat. Nu a fost o situaţie întâmplătoare, dar evident că şi forţa Petrolului şi-a spus cuvântul. E o echipă care are obiectiv clar de promovare, cu un buget poate de trei ori mai mare decât îl avem noi. Vrem, nu vrem, trebuie să ţinem cont şi de acest lucru, pentru că individual sau pe hârtie sunt peste noi. Cu atât mai mult e important că am reuşit un joc bun, o fază completă ca disciplină tactică. Practic asta este casa noastră. De aici plecăm! Marile obiective au fost legate de această fază defensivă şi disciplină tactică care te poate face să te gândeşti la ţinte mai mari".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It