Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 22 aprilie 2026 01:40

Doar o remiză sub Dealul Feleacului: U Cluj - FC Argeş 1-1 (0-1)

# Au marcat: Mailat (min. 77)/Blejdea (min. 43)

FC Argeş a trebuit să se mulţumească doar cu un punct vineri seară, din deplasarea de la U Cluj, deşi după aspectul jocului ar fi trebuit să le câştige pe toate trei. Disputa de sub Dealul Feleacului s-a terminat la egalitate, 1-1, rezultat care nu ajută prea mult niciuna dintre cele două formaţii în încercarea de a-şi atinge obiectivul propus pentru acest meci. Prima repriză a fost una destul de echilibrată, cu zvâcniri de ambele părţi pe faza ofensivă. Clujenii şi-au trecut în cont două situaţii de a marca prin Mailat şi Inacio, însă Ducan a reuşit să scape cu faţa curată de fiecare dată. Pe finalul primului mitan, echipa noastră a deschis scorul prin Andrei Blejdea, care a profitat de o respingere în faţă a lui Dur-Bozoancă şi a reluat în plasă din câţiva metri!
În cel de-al doilea mitan, ardelenii au încercat să restabilească egalitatea, însă marile ocazii le-au avut tot alb-violeţii. Blejdea a irosit o mare oportunitate de a reuşi desprinderea decisivă pe tabelă, însă a încercat o scăriţă în detrimentul unui şut în forţă după ce rămăsese singur cu Dur-Bozoancă. Foarte aproape de gol a fost şi Vasile Buhăescu, care a căzut în careu în urma unui duel cu un adversar, însă centralul partidei a lăsat jocul să continue. U Cluj a restabilit egalitatea pe finalul partidei, în urma unei faze care nu anunţa nimic. Mailat a primit o pasă de aproape 40 de metri, de la Goga, a pătruns în careu şi l-a învins pe Ducan cu un şut în forţă, la colţul scurt. Francezul Deslandes a fost şi el foarte aproape de a aduce fericirea în tabăra piteşteană, însă lovitura sa de cap a trecut peste transversală. S-a terminat 1-1, rezultat în urma căruia FC Argeş a ratat şansa de a urca pe ultima treaptă a podiumului. După această remiză, echipa noastră se menţine pe locul 4, cu 34 de puncte, adunate în 22 de etape, cu unul mai puţin decât Rapid Bucureşti, formaţie care se situează pe locul 3, poziţie care duce la barajul pentru promovarea în Liga I.

Caseta tehnică

U Cluj: Dur-Bozoancă - Inacio, Telcean, Mureşan, Neciu - Dican (min. 88 Mihalcea), Barbu, Florescu, cpt., min. 61 Goga) - Ştefănescu (min. 83 Pop), Gavra, Mailat. Rezerve neutilizate: Gorcea, Taub, Horj, Coman. Antrenor: Adrian Falub.
FC Argeş: Ducan - Tofan, Turda, Deslandes, Muşat - Şerban, Moihedja - Grecu (min. 46 Năstăsie - min. 86 Panait), Matiş (min. 73 Mirică), Blejdea - Buhăescu (cpt). Rezerve neutilizate: Agachi, Şerbănică, Oancea, Motroc. Antrenor: Ionuţ Badea.
Arbitru: Florin Mihai Marcu (Oradea). Asistenţi: Ionuţ Marius Bobe (Videle), Mihăiţă Necula (Bucureşti). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei). Observatori: Emil Tudor (Târgovişte), Marcel Savaniu (Braşov).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It