SCM Rm. Vâlcea a remizat la Krim şi-şi păstrează locul 4, calificant în sferturi!

Echipa condusă de Florentin Pera a scăpat printre degete victoria din Slovenia. Cu mai puţin de 1 minut înainte de fluierul final, conducea cu 28-27, dar arbitrele suedeze "şi-au dat din nou în petec" şi au oferit gazdelor al treilea 7 m consecutiv, cu care au egalat. Campioana noastră a luptat eroic, în condiţiile în care a avut mai bine de jumătate din echipă cu probleme medicale - gripă şi dureri de stomac - şi nu era la capacitate maximă, ca în meciul tur când au măturat pe jos cu adversarele. Meciul de la Ljubljana a fost pus sub semnul echilibrului de la bun început, alternând la conducere, însă spre finalul primei reprize gazdele au reuşit să se desprindă la 13-11, ecartul fiind redus la minim de oaspete. În repriza secundă, gazdele au reuşit să ajungă la un moment dat la 4 goluri diferenţă, însă ambiţia şi determinarea vâlcencelor au răsturnat situaţia. Salvarea slovenelor a venit de la arbitrele care au eliminat-o uşor pe Trifunovic în ultimul minut. Pentru SCM au înscris Mireya Gonzalez Alvarez 7 goluri, Asma Elghaoui 6, Marta Lopez Herrero 4, Samara Da Silva Vieira, Kristina Liscevic, Jelena Trifunovic şi Ann Grete Norgaard (câte 2 goluri), Mădălina Zamfirescu, Alexandra Badea şi Cristina Florica (câte 1 gol). În clasament, pe primul loc se află Gyori Audi ETO KC, cu 13 p, urmată de Brest Bretagne Handball, tot 13, Buducnost Podgorica, 10 p, SCM Râmnicu Vâlcea 5 p, RK Krim Mercator Ljubljana, 3 p şi IK Savehof, 2 p. Primele patru clasate se califică în sferturile de finală. Campioana noastră mai are de jucat acasă, cu Savehof şi în deplasare, la Gyor.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
