Interviu Tudor Băluţă: "Îmi doresc să văd situaţia cu alţi ochi şi să fiu recunoscător pentru tot, după această perioadă grea"

Mijlocaşul tricolorilor, care în 27 martie a împlinit 21 de ani, oferă o radiografie profundă a situaţiei pe care o parcurgem. Tudor a părăsit Olanda acum două săptămâni, când erau în jurul a 1.000 de cazuri de coronavirus raportate, şi a retrăit această evoluţie în România, care acum e la acest prag. Mijlocaşul lui ADO Den Haag, împrumutat din Anglia de la Brighton, e înconjurat acum de familie şi reînvaţă importanţa lucrurilor simple cu inteligenţă, calm şi optimism.
- Cum au reacţionat olandezii în această perioadă? Cum ţi se pare, comparativ, reacţia românilor?
- Virusul s-a răspândit destul de rapid şi în Olanda, şi în ţară, dar eu consider că reacţia românilor a fost mai bună. Spun asta pentru că măsurile au fost luate la noi mai repede, iar oamenii par să fie mai conştienţi de pericolul existent. Să sperăm că în România lucrurile vor sta mai bine decât acolo! Asta depinde de noi, de fiecare!
- Cu ce gânduri parcurgi tu această perioadă, cum vezi lucrurile, când crezi că fotbalul şi viaţa vor reveni la normal?
- Sincer, îmi e şi greu să răspund. Ceea ce ştiu e că, practic, noi controlăm tot ce se întâmplă acum, prin acţiunile noastre. Dacă înţelegem importanţa distanţării sociale, a igienei, şi stăm în casă cât mai mult, sunt sigur că efectele nu vor mai fi aceleaşi şi ne vom reîntoarce la vieţile noastre normale cât mai repede. Ştiu că este greu de acceptat să nu îţi vezi prietenii, familia, să nu poţi ieşi din casă ca înainte. Şi noi, sportivii, nu ne putem antrena, nu ne practicăm meseria. Dar cea mai importantă este sănătatea fiecăruia. Până la urmă, viaţa are prioritate! Iar fotbalul, deşi este ceea ce toţi iubim, cade în plan secund în astfel de momente...
- Ce semnale ai primit de la Brighton? Cum e situaţia?
- Am vorbit cu mai mulţi oameni din club, din fericire toţi sunt bine. Însă sunt oameni care suferă şi sper ca ultimele decizii luate să ajute la prevenirea răspândirii. Cred, totuşi, că pentru mult timp lumea nu luase în serios efectele virusului. Îmi doresc doar ca această perioadă să se încheie cât mai repede şi cât mai bine. Atât acolo, cât şi în restul ţărilor afectate.
- Sunt lucruri care înainte de pandemie poate ţi se păreau banale şi acum le apreciezi altfel?
- Bineînţeles! Nici nu realizăm cât de mult înseamnă să pot ieşi afară când vreau, chiar şi pentru o banală plimbare până la magazin, să îmi cumpăr o sticlă de apă… Obişnuinţa, monotonia, învăluiau aceste lucruri. Acum însă, când nu mă pot bucura de ceva atât de simplu, reînvăţ importanţa lucrurilor mici, simple. Îmi doresc să văd totul cu alţi ochi şi să fiu recunoscător pentru tot, după această perioadă.
- Care e cel mai bun film şi cea mai bună carte pe care le-ai parcurs în aceste zile?
- Deşi nu e un film nou, abia acum am apucat să văd "Bohemian Rhapsody", despre viaţa lui Freddie Mercury, şi mi-a plăcut. Am citit recent o carte foarte interesantă, având ca subiect dezvoltarea mentală: "Arta subtilă a nepăsării" de Mark Manson.
- Fiindcă toţi suntem în casă, tu ce îndatoriri casnice ai cu familia? Care sunt lucrurile de rutină de care te ocupi tu, de care eşti responsabil?
- De obicei îmi place să contribui în bucătărie. La gătit. Începe să devină o pasiune! Iar perioada asta e numai bună pentru a învăţa lucruri noi din arta gătitului.
- Care va fi primul lucru pe care îl vei face după ce lucrurile vor reveni la normal?
- Simplu, doar să mă bucur de faptul că pot ieşi afară liniştit, fără griji. Apoi voi începe să alerg. Să mă antrenez, evident.
- Ce mesaj transmiţi colegilor tăi de la naţionalele U21 şi de seniori cu care nu ai apucat să vorbeşti, dar şi tuturor suporterilor români?
- Multă sănătate, putere şi optimism! E o perioadă dificilă pentru toţi, însă ÎMPREUNĂ putem trece peste asta! A lupta ÎMPREUNĂ, acum, înseamnă să stăm la distanţă unii de alţii, să stăm acasă. Sper că toţi veţi face asta. Să ne revedem cu bine!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
