Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 19 octombrie 2021 06:32

În Turneul de la Curtea de Argeş, Raluca Măniţă, prima câştigătoare la Cupa Speranţelor 2021!

 

Aşa cum v-am informat în ediţia trecută a cotidianului nostru, vineri - 5 februarie, au început competiţiile organizate de Tenis Club Curtea de Argeş pentru sezonul 2021. Întrecerile din acest an au debutat cu turneul Cupa Speranţelor, (categoria I), înscris în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Tenis. Competiţia se dispută în moderna sală de la Baza situată pe strada Barajului, vizavi de Lidl, şi se adresează categoriilor de 10 şi 12 ani, băieţi şi fete. Meciurile se joacă doar la simplu, iar suprafaţa de joc este hardul. Conform regulamentului, se vor juca seturi scurte, până la 4, iar la scorul de 4-4 se va apela la tie-break. La categoria de 12 ani se joacă seturi normale. Arbitrul desemnat de FRT este un prieten de seamă al tenisului de câmp din Oraşul Regal, şi anume piteşteanul Iordache Giban. Aşadar, în prima zi de joc, protagonişti au fost sportivii din categoria 10 ani feminin şi masculin. Matei Tudor (CS Tenis Comesad Piteşti) s-a calificat automat în etapa următoare, fiind cap de serie nr.1 în tabloul principal de 16 jucători (cu 15 înscrişi). Primul meci s-a disputat între David Andrei Bacliu (ACS Tenis Club Racheta Campionilor) şi Ştefan Octavian Bolovan (TC Elite Tg. Jiu), primul învingând cu 4-0, 4-1. Teodor Ştefan Pătruţoiu (Tenis Club Atlas Craiova) l-a învins pe Rareş Flavian Hotea (CSM Petroşani) cu un scor categoric de 4-0 în ambele seturi. Ultimul meci din calificări la categoria M10 a fost între Patrick Matei Sumedrea (CSS Făgăraş) şi Codrin Constantin Şerbănoiu (Tenis Club AS Piteşti), argeşeanul asigurându-şi câştigul la 0, în ambele seturi, el fiind şi cap de serie numărul 2.

Categoria 10 ani feminin şi-a desemnat ieri dimineaţă câştigătoarea. Meciul a început în jurul orei 11.00 şi le-a avut în teren pe Raluca Georgiana Măniţă (AS Tenis Club Curtea de Argeş) - favorita nr. 1 şi Sofia Dana Tutunaru (CSM Petroşani). Sportiva-gazdă a obţinut victoria după ce s-a impus în ambele seturi cu 4-2, 4-1. Raluca a fost în permanenţă susţinută de pe margine de către antrenorul său, prof. Gheorghe Borţan, de altfel şi directorul turneului. "Deşi scorul a fost net în favoarea mea, să ştiţi că nu consider că am avut un meci uşor. Adversara mea, cu care am jucat pentru prima oară, m-a pus în dificultate de mai multe ori în timpul jocului, dar iată că am reuşit să câştig. După părerea mea, constituie un avantaj faptul de a avea un competitor capabil, care te obligă să dai, la rândul tău, tot ce ai mai bun, pe teren", ne-a declarat imediat după victorie, Raluca Măniţă. Din pricina pandemiei Covid-19, meciurile se dispută fără spectatori, aşa că părinţii micilor jucători au privit evoluţia acestora din afara sălii de joc, prin geam. "Pentru copii, prezenţa noastră în sală/tribune, nu face decât să le amplifice emoţiile. Pe de altă parte, pentru noi este dificil să nu ne putem susţine copiii de aproape... emoţiile sunt mai intense privind meciul prin geam. Suntem mândri şi bucuroşi pentru victoria fetiţei noastre, ştim cât de mult şi-o dorea şi cât de mult munceşte pentru a obţine performanţele dorite", ne-au spus, cu bucurie în glas şi vădită emoţie, părinţii Ralucăi Măniţă.

Până la ora scrierii acestei ştiri, la categoria 12 ani fete se jucaseră următoarele meciuri: Karina Maria Bratu (CS Ceramus) a învins-o pe Maria Raisa Pătru (CSS Piteşti) într-un meci extrem de disputat, finalizat cu 5-7 6-1 (10/6); Ana Chindriş (ACS A.T. Râmnicu-Vâlcea) a surclasat-o pe Andreea Ştefania Isar (ACS Tenis Club Racheta) cu 6-1, 6-0; Ana Popescu (CS Aditen Govora) a fost devansată de Maria Alexandra Puiu (ACS Young Tennis Development) cu 6-2, 6-1, iar sora câştigătoarei de la 10 F, Ilinca Ştefania Măniţă (AS Tenis Club Curtea de Argeş), s-a impus în faţa adversarei sale, Despina Andreea Cuturincu (Club Sportiv Mamaia), cu un scor categoric de 6-1, 6-1. Angelina Maria Irene Pavel (TC Herăstrău Bucureşti) s-a calificat direct în sferturi, fiind cap de serie numărul 1.

De-o aceeaşi calificare directă a avut parte şi Alexandru Lucas Miloş (Clubul sportiv Helios Timişoara), fiind favoritul nr.1 la categoria 12 ani masculin. Ieri, până la ora 15.00, la categoria amintită se jucaseră jumătate dintre meciurile de calificare pentru sferturile de finală. Darius Trestianu (CSM Bucureşti) l-a întâlnit în teren pe Mario Andrei Mihăilă (ACS Young Tennis Development), primul reuşind victoria cu scorul de 6-4, 6-1. Dănuţ Ionel Andrei (Tenis Club AS Piteşti) a pierdut în faţa jucătorului braşovean Denis Sumedrea (CSS Dinamo Braşov) cu un repetat 6-1. În fine, Alexandru Mazilu Popa (TC Capela Râmnicu-Vâlcea) pierdut în faţa lui Mihai Tudor Andrei (LPS - CSS Piteşti) care s-a impus cu 6-2 6-4. Revenim în ediţia de mâine a cotidianului ARGEŞ EXPRES cu rezultatele meciurilor care se vor disputa astăzi.

 

Organizatorul turneului "Cupa Speranţelor" este Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial: Dr. Oetker Romania. Sponsorul principal al ediţiei 2021 este Dr. Oetker Romania. Sponsori ai turneului: Euro Tehno Group şi Macromex, parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES, în timp ce promotorul turneului este Harmony Advertising.

 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.