"Arges Cup Junior U16", gata de start!

În perioada 9-17 iulie, Baza Sportivă Tenis Club Curtea de Argeș găzduiește competiţia internaţională "Arges Cup Junior U16", turneu de categoria a doua din cadrul Tennis Europe, pentru categoriile de vârstă până în 16 ani, băieţi şi fete, simplu şi dublu. Aceştia îşi vor măsura forţele în zilele ce urmează, pe cele patru terenuri moderne, aflate în condiții optime de joc, ale Bazei Tenis Club Curtea de Argeş, de pe str. Barajului, cu respectarea măsurilor obligatorii împotriva prevenirii COVID-19. Astfel, la intrarea în bază se va realiza un triaj epidemiologic, ce va include măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor şi înregistrarea într-un tabel. Tenismenii vor veni gata echipaţi la terenuri, iar salutul de la fileu se va face cu racheta. "La această competiție s-au înscris peste 100 de sportivi din 10 țări. Arbitru principal - supervizer - a fost desemnat de către FRT Andrei Bardan. Mâine se fac confirmările, iar în weekend se vor disputa meciurile pentru calificări. Primii 8 clasați participă pe tabloul principal, care începe de luni. Suntem mândri că putem găzdui o competiție de asemenea anvergură și le urăm succes tuturor participanților", ne-a declarat directorul turneului, preşedintele TC Curtea de Argeş, prof. Gheorghe Borţan.
Organizatorul turneului "Arges Cup Junior U16" este Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial: Dr. Oetker Romania. Sponsorul principal al ediţiei 2021 este Dr. Oetker Romania. Sponsori ai turneului: Euro Tehno Group şi Macromex, parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES, în timp ce promotorul turneului este Harmony Advertising.
