Weekend toropitor la Circuitul Național F.R.T. - Trofeul Dr. Oetker

Turneul aflat la ediția cu numărul XVII se dispută la moderna bază sportivă din Strada Barajului, în perioada 25-31 august. Competiția de categoria A a adunat în Orașul Regal mai bine de 100 de sportivi talentați, veniți din toate colțurile României, întrecerea fiind destinată tenismenilor în vârstă de 12 ani - simplu și dublu, băieți și fete.
![]()
„Pentru noi este a patra oara când venim cu băiatul la TC Curtea de Argeș. A și câștigat în urmă cu ceva vreme un turneu aici, așa că avem amintiri frumoase legate de acest loc în care ne întoarcem de fiecare dată cu mare drag. Suntem încântați de organizare și de curățenia impecabilă de aici. Sper să avem parte de o competiție frumoasă și să ne bucurăm de meciuri alături de acești copii talentați”, ne-a declarat mama unui sportiv înscris la turneu.
![]()
A fost un weekend cu temperaturi de peste 30 de grade, fapt care a dat cumva bătăi de cap jucătorilor, dar, din fericire, nu s-au înregistrat probleme. Ba mai mult, sponsorul principal, Dr Oetker Romania a avut grijă ca sportivii să se răcorească din când în când cu câte o Paula Pudding, iar energia necesară efortului fizic și-au procurat-o din sortimentele apetisante de pizza de la Dr Oetker.
Așadar, vineri au avut loc calificările, sâmbătă primul tur, iar duminică s-au disputat meciuri din turul 2. Vă atașăm cele mai recente rezultate înregistrate până la închiderea ediției ziarului nostru.

În ceea ce privește categoria simplu masculin, Patrick Dobrin, care este și cap de serie, l-a învins pe Alexandru Guga cu scorul de 6-4, 7-5, în timp ce David Goldiș a ieșit învingător din meciul cu Ivor Boer (6-3, 6-3). Pe de altă parte, Eric Roșu a pierdut în fața lui Matei Tudor, iar Mihnea Tamași merge mai departe după ce l-a devansat pe Victor Gizdavu cu 6-2, 6-3. Victor Dobrescu l-a învins cu un categoric 6-2, 6-1 pe Yannis Szekely, în timp ce Eric Grecu a obținut tot ce se putea din partida cu Yannis Petrica, după un dublu 6-0. În fine, ultimul rezultat este de la meciul care i-a avut la fileu pe Matei Nistor și Darius Rațiu - cap de serie nr 2 - meci câștigat cu ușurință de cel din urmă, scor 6-0, 6-1.

Cât despre simplu feminin, capul de serie, Natalia Dicu, a confirmat împotriva adversarei Raluca Dumitru, iar Eva Dumitru a câștigat împotriva argeșencei Andreea Cebotar. Vâlceleanca Maria Mitrache a scos-o din joc pe Amalia Ilie, în timp ce Clara Popescu s-a impus cu un dublu 6-0 în fața Mariei Roșca. Natalia Dragomir, cap de serie nr. 3, a făcut o figură frumoasă și a învins-o pe Ana Maria Moldovan, iar argeșeanca Maria Georgescu a devansat-o în 3 seturi pe Princess Grigore.

Daria Ilie a pierdut meciul cu Alexandra Bărbulescu, iar Sofia Stoica a fost scoasă din joc de către Antonia Voicu, scor 6-1, 6-0. Constănțeanca Katerina Petre a reușit victoria în fața Rebecăi Ioniță, în timp ce din meciul extrem de disputat dintre Anisia Bujor și Ioana Nica, prima a terminat câștigătoare în 3 seturi. Un alt meci de durată, foarte strâns, le-a avut în teren pe Alexandra Voicu și bucureșteanca Maria Ciuciu, partidă finalizată cu 6-7(0), 7-6(3), 6-3 pentru Voicu.
Alessia Lăzărescu a pierdut în partida cu Mara Diaconu, iar Ismana Ilisan a învins-o pe Andreea Mitrache.

Un meci mult așteptat de către susținătorii Orașului Regal a fost cel dintre talentata Raluca Măniță și Elena Săvulescu. Raluca a trecut fără emoții și cu mare ușurință în etapa următoare, după un dublu 6-0. Mai departe merge și Teodora Lupașcu, dar și capul de serie nr. 2, Ana Maria Cimpan, care a câștigat meciul împotriva Evei Iancu.
În edițiile viitoare vă vom informa și asupra rezultatelor înregistrate la partidele din cadrul categoriilor de dublu.
Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/trofeuldroetker, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Stars, se vor regăsi știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.
Organizatorul Circuitului Național F.R.T. - Trofeul Dr. Oetker este Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial: Dr. Oetker Romania. Sponsorul principal al ediţiei 2023 este Dr. Oetker Romania. Sponsori ai turneului: Euro Tehno Group, SC Macro SRL şi Macromex, parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES, în timp ce promotorul turneului este AIIVA Marketing.
