"Cupa Speranţelor" dă start noului sezon de tenis, la TC Curtea de Argeş!

După aproape 3 luni de pauză, vineri, 31 ianuarie, încep competiţiile organizate de Tenis Club Curtea de Argeş pentru sezonul 2025.
Prima întrecere din acest an este "Cupa Speranţelor", turneu de categoria I, înscrisă în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Tenis.
Competiția se va disputa în moderna sală din cadrul Bazei de pe strada Barajului, vizavi de Lidl, şi se adresează categoriei 10 și 12 ani, băieţi şi fete. Meciurile se vor juca doar la simplu, iar suprafaţa de joc este hardul.

Înscrierile s-au putut face până în data de 27 ianuarie, retragerile - până pe 29 ianuarie.
De la directorul turneului, prof. Gheorghe Borţan, am aflat că peste 20 de sportivi de la asociații din toată țara s-au înscris la turneul care se va disputa în Oraşul Regal în perioada 31 ianuarie - 4 februarie. Arbitrul desemnat de FRT este binecunoscutul Iordache Giban.
"Vineri vom primi ultimele confirmări de participare, iar de sâmbătă vom da start competiției. După o asemenea pauză, destul de lungă, ne bucură deschiderea unui nou sezon competiţional. Le dorim succes tuturor participanţilor!", ne-a declarat, cu entuziasm, directorul turneului, dedicatul prof. Gheorghe Borţan. Vom reveni cu amănunte legate de acest eveniment sportiv mult aşteptat!
Organizatorul turneului "Cupa Speranțelor" este Tenis Club Curtea de Argeş, iar parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES.
