Revenirea lui Victor
Cel mai titrat jucător român al ultimului deceniu promite că îl vom mai vedea la marile competiţii, alături de nume ca Federer, Djokovic sau Nadal
Ajuns la 34 de ani, împliniţi în urmă cu o lună, Victor Hănescu a luat doar o scurtă pauză pentru a onora invitaţia la turneul de la Curtea de Argeş, care îi poartă numele. Apoi va porni din nou spre competiţiile internaţionale, în tentativa de a reveni în elita tenisului mondial, acolo unde a urcat, la un moment dat, până pe locul 26 ATP! Acum, Victor a ieşit din Top 200, însă are speranţe că va reuşi ceea ce a mai realizat în urmă cu trei ani: în doar trei luni, a avansat 95 de poziţii în clasamentul mondial, ajungând astfel de pe locul 153 pe 58, o revenire spectaculoasă între cei mai buni 60 de jucători ai lumii.
Victorii cu Starace şi Bagnis
În ultima perioadă, Hănescu a participat în turneele de la Gstaad, Kitzbuhel, Meerbusch şi Manerbio, obţinând câteva succese importante. Cunoscutul sportiv argentinian Facundo Bagnis a fost „victima” sa, în două seturi, în competiţia de la Gstaad, iar challengerul de la Meerbusch i-a adus două victorii „legate”, în faţa unor adversari dificili: bosniacul Aldni Setkic şi francezul Sadio Doumbia. În 2015, Victor Hănescu are în palmares şi un succes (obţinut în calificările de la Roland Garros) în faţa italianului Potito Starace, fost număr 27 ATP! În carieră, românul a bifat partide contra jucătorilor de top pe plan mondial, reuşind chiar să îl pună în mare dificultate pe Roger Federer: în 2010, i-a câştigat un set elveţianului la Indian Wells şi a împins disputa în decisiv, fără să reuşească, însă, să o obţină o victorie de prestigiu.
