Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 15:30

Tenis și distracție pe terenurile Năstase-Marica Sports Club, la “Gold Team Challenge”, by DEI Sports Club®!

 

“Team Challenge” (categorie GOLD) a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, la una dintre cele mai moderne și dotate baze sportive din țară: Năstase-Marica Sports Club din București.

Turneul a adus în comunitate o atmosferă specială – cea a competiției pe echipe.

De la mini-tenis și până la Cupa Davis, jocul în echipă oferă unele dintre cele mai frumoase momente de pe teren.

Așadar, sâmbăta trecută, micii tenismeni au avut ocazia să experimenteze această energie într-un turneu unic în calendarul sezonului, desfășurat sub titulatura AA Cup și bucurându-se de standardul DEI Sports Club®, partener de implementare al Tenis10 MPG (2025-2026) pentru unele dintre cele mai importante evenimente ale anului.

https://www.youtube.com/shorts/8xF_l7MnKvs

Meciurile au început de la ora 11.00 și s-au disputat atât pe terenurile cu zgură din baloane, cât și pe terenurile neacoperite, gazdele punând la dispoziția copiilor și a organizatorilor condiții optime de joc.

Peste 50 de copii participanți din mai toate colțurile țării au experimentat jocul în echipă: Capybarele, Zmeii, Mușchetarii, Tigrii, Powerpuff, Unicornii sau Brașovenii au fost doar câteva dintre echipele prezente la fileu.

https://www.youtube.com/shorts/P_9DvxLpjXM

Echipați impecabil, cu zâmbetul la purtător, ambițioși și dornici de câștig, sportivii au demonstrat la fileu că au o pregătire foarte bună, talent și aspirații pentru a ajunge acolo unde sunt marii tenismeni pe care-i au ca idoli.

Părinții, managerii sau antrenorii i-au susținut de pe margine, iar răsplata a venit la final, când și-au umplut brațele cu premiile oferite de către DEI Sports Club®, cu ajutorul generoșilor sponsori care susțin sportul și acești copii minunați care-și împart copilăria între școală și antrenamente.

A fost o atmosferă vibrantă și o experiență extrem de benefică pentru micii sportivi care trudesc pentru a ajunge viitorii campioni ai sportului alb.

Competițiile în echipă sunt total diferite față de cele individuale, și stând de vorbă cu copiii am fost plăcut surprinsă de declarațiile lor, la unison: "luptăm pentru echipă, nu trebuie să ne supărăm dacă unul dintre noi pierde mai multe meciuri decât ceilalți!".

Acest lucru denotă pregătire psihologică, spirit de echipă, educație sportivă și altruism. Felicitări, copii, părinți și antrenori!

Un parteneriat puternic pentru viitorul tenisului

Team Challenge – “AA Cup by DEI Sports Club®” a fost organizat de Tenis10, în parteneriat cu Năstase-Marica Sports Club București și DEI Sports Club®, cluburi recunoscute pentru promovarea tenisului în rândul copiilor și pentru organizarea de evenimente de succes.

DEI Sports Club®, unul dintre organizatorii evenimentului, este cunoscut pentru competiții de top precum Super Turneul Campionilor - SALIX Tennis Cup, atrăgând participanți din România și din străinătate. Clubul promovează excelența în  tenis, oferind condiții ideale pentru dezvoltarea tinerilor jucători.

Despre Tenis10 - www.tenis10.ro

Tenis10 este un sistem de competiții dedicat copiilor, implementat de MPG - www.mpg.com.ro, în acord cu recomandările Federației Internaționale de Tenis (ITF). Programul adaptează terenurile, echipamentele și regulile în funcție de vârsta și nivelul de dezvoltare al copiilor, facilitând tranziția către tenisul de performanță într-un mod distractiv, dar totodată competitiv.

Parteneri media

Evenimentele sunt susținute de partenerii media: Argeș Expres, Itsy Bitsy, Radio România Actualități și Dincolo de Sport.

Parteneri tehnici eveniment: dektel.ro, tennis-zone.ro și Humtto România.ro.

Ne revedem la fileu!

Pin It